Misiune imposibilă
Pe măsură ce ziua referendumului se apropie, tot mai mulţi exegeţi ceva mai ponderaţi ai operei de factură orală a lui Traian Băsescu, pe care acesta o recită cu patos de la înălţimea tribunelor instalate prin oraşele patriei, încearcă să ne convingă că autorul nu ar vrea de fapt să spună ceea ce e evident că spune.
De pildă: când domnia sa înfierează Parlamentul, chipurile nu s-ar referi decât la “o anumită parte” a lui, celebrii 322; atunci când vorbeşte de dizolvarea Legislativului după 19 mai, în subtext nu ar viza decât o ipotetică schimbare de Constituţie; “stăpânul” de care pomenea zilele trecute nu ar fi, vezi Doamne, el însuşi, ci poporul; criminalul îndemn al aruncării aceloraşi 322 peste balustradă nu ar fi fost decât o metaforică şi mult mai paşnică (?!) azvârlire peste bord de sorginte marinărească; mult huliţii “oligarhi”, “moguli” şi “băieţi deştepţi” nu ar fi neapărat oamenii bogaţi, capitaliştii autentici, ci o categorie încă nu prea exact definită, dar întruchipată de personaje care-i sunt antipatice; declaraţia, cu subiect şi predicat, că singura religie a partidelor potrivnice lui este hoţia, nu ar reprezenta decât un simplu semnal de alarmă ş.a.m.d.
Dificultatea în care se află – sau ar trebui să se afle, admiţând că sunt de bună-credinţă – oameni precum cei 100 de intelectuali semnatari ai ultimului apel întru apărarea preşedintelui suspendat este că dacă ar începe să ia atitudine faţă de fiecare dintre afirmaţiile populiste, demagogice, politicianiste sau de-a dreptul calomnioase şi aberante din discursul băsescian, ar însemna practic să-i anihileze toate “argumentele”! Nu ar mai rămâne nimic, decât o senzaţie, o intuiţie că domnia sa se află într-adevăr de partea “bună” a baricadei.
E limpede că pentru foarte mulţi concetăţeni opţiunea pentru Traian Băsescu, la fel ca şi cea de odinioară pentru Ion Iliescu, nu are nimic de-a face cu raţiunea, fiind mai curând de natură visceral-umorală. Iată de ce, pentru adversarii săi, încercarea de a-i proba diferitele vinovăţii prin demonstraţii logice, documentate şi de bun-simţ devine un soi de “Misiune imposibilă IV”.
3 comentarii:
DA pt. Flota Furata, DA asfaltul de la Golden Blitz, DA trecutul tau securist, DA valizele cu bani, DA casa din Mihaileanu, DA "fraudarea" alegerilor in 2004,Vorbeste Populatie ACUM, nu"peste 5 min !!! DA DA DA pe 19 Mai!!!!
Gresit,nu am avut ratiune cand l-am votat si sustinut ani si ani pe ilici,acum poporul s-a desteptat,ratiunea a fost cea care l-a condus la referendum.Contactul cu lumea externa,munca in conditii grele si rusinoase din afara tarii,lipsa locurilor de munca prin grija fostilor care au avut grija sa desfinteze ,sa cumpere si sa vanda ,la preturi derizorii fabrici,uzine,jaful la sange a acestor ologarhii care stapanesc la ora actuala trei sferturi din economia tarii,iata ratiunea pot.care am votat eu si ceilalti votanti NUProbabil va invartiti printre politicieni,poate chiar sunteti unul dintre ei,bine ar fi sa va mai coborati una doua trepte ca sa vedeti realitatea,hada pt.noi,frumoasa pt.cei cu bani si putere.Sunt multi care s-au ajuns prin politica,prin afaceri dubioase (pe vremea celorlalti presedinti justitia a stat la caldurica favorizand acest jaff economic si moral),acum avem o alta viziune,am invatat sa alegem faina de tarate,sper sa o facem si de aici incolo,separand negina de grau.Am votat NU pt.ca asa mi-a dictat constiinta,nu am avere,sunt un pensionar care traiesc din pensia modica de 330 lei,dar am constiinta si este curata.Schimbarea parlamentului ar fi una dintre cele mai bune hotarari si bineanteles dorita mea arzatoare,sa coboare de unde s-au cocotat,desi ma indoiesc ca vor fi muritori de foame sau vor trai cu o pensie ca a mea.
Nu face pe filozoful si atot-stiutorul, ca tot idiot ramai! Ia-te de mana cu ciracii tai din oligarhie si sariti in lac, sa vi se piara urma!
Trimiteți un comentariu