Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

vineri, 18 mai 2007

Mărturisesc!

Astăzi m-am hotărât să fac o mărturisire. Deşi sunt un alegător conştiincios, participant la mai toate scrutinele din 1990 şi până astăzi, niciodată nu am votat – şi nici nu mi-a trecut măcar prin minte să o fac vreodată – cu Corneliu Vadim Tudor. De ce? Într-un cuvânt: de teamă. Mi-am imaginat ce s-ar putea întâmpla dacă liderul PRM ar ajunge Preşedintele României.

În primul rând, am fost speriat de limbajul său violent şi de modul în care-şi ataca fără pic de discernământ adversarii politici, catalogându-i pe toţi drept hoţi, corupţi, mafioţi, oligarhi (sau memoria îmi joacă o festă?) şi propunându-şi să-i pedepsească exemplar, aruncându-i de-a valma, după procese sumare sau chiar fără, în puşcării gigantice special construite, executându-i pe stadioane sau trăgându-i în ţepe instalate prin pieţele Capitalei şi prin parcuri (ori...?) .

În al doilea rând, am avut întotdeauna o repulsie faţă de numai presupusul, dar foarte probabilul său trecut securisto-comunist. E adevărat, niciodată nu a apărut vreun dosar de informator, ofiţer de Securitate sub acoperire sau ceva asemănător, însă funcţiile deţinute de domnia sa în structurile politice şi administrative dinainte de 1989 mi-au ridicat mari semne de întrebare.

În al treilea rând, mi s-a părut că este un om care prin manifestări şi prin acţiunile întreprinse ar putea pune întreaga ţară în pericol. Prea puţin diplomat şi incapabil de dialog, mult mai dispus să-şi asume rolul de Sfânt Gheorghe călare pe un cal alb şi aflat într-o perpetuă luptă de unul singur împotriva balaurului corupţiei şi a conspiraţiilor universale potrivnice României, fie ele evreieşti, ungureşti, ruseşti sau masonice, nu ar fi făcut decât să creeze un haos politic în interiorul ţării şi o izolare pe plan extern. În timpul mandatului său n-am fi prins prin Bucureşti picior de şef de stat sau de guvern important din Europa şi din lume; adio, Bush, Blair, Chirac, sau măcar Putin! Nimeni nu l-ar fi invitat nicăieri şi nu ar fi acceptat vreo invitaţie de-a lui. Tot mapamondul ar fi privit în schimb cu îngrijorare cum se degradează, de pildă, relaţiile României cu Republica Moldova sau cu Rusia.

Lista ar putea să continue, de la declaraţiile sale antisistem, în care instituţiile statului în frunte cu Parlamentul sunt discreditate şi văzute drept cuiburi de ticăloşi şi mafioţi, până la incapacitatea de a accepta rezultatele unui vot democratic şi acuzele zgomotoase că alegerile sunt fraudate, ori de câte ori nu ies aşa cum ar dori. Dar pentru a nu mai lungi povestea, am să închei spunând că n-am votat niciodată cu Corneliu Vadim Tudor de teamă să nu fie... ca acum.

3 comentarii:

moromete spunea...

Nu cumva e fortata comparatia intre Corneliu Vadim Tudor si Traian Basescu? Cred ca orice consecinte ar fu mult mai dure si ireversibile daca Vadim ar fi presedinte...

Anonim spunea...

Totusi ai o judecata mai apropiata de a lui Vadim decat majoritatea populatiei. Cel putin asa rezulta din votul de ieri.

Anonim spunea...

Spusele tale sunt delicate! Sub aparenta nationalista a lui C.V.Tudor se ascunde relatia nezdruncinata cu Moscova, iar turbarea lui impotriva lui Basescu o demonstreaza cu prisosinta. M-am intrebat cum poate unul care flutura steagul "dreptatii" sa fie adversarul celui care vrea sa o realizeze.