Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

joi, 10 mai 2007

Politicianism apolitic

Spuneam ieri că susţinătorii lui Traian Băsescu, profitând de gafele adversarilor, care-şi tot dau cu stângu-n dreptu’, pot pleca liniştiţi în concediu până după referendum. Urmărind gâlceava prelungită dintre ministrul Chiuariu şi Monica Macovei, pot adăuga că este chiar recomandabil să facă acest lucru, pentru a nu-şi anula avantajul graţie propriilor stângăcii.

Despre independenţa politică a doamnei Macovei n-ar fi mare lucru de spus. Domnia sa este poate neînregimentată în vreun partid, însă simpatiile sale pedisto-băsesciene sunt vizibile de la o poştă. Nicio problemă, trăim într-o ţară liberă. Totuşi, nu mi-aş fi imaginat că în încercările disperate de a-şi impune punctul de vedere, fostul ministru al Justiţiei poate folosi procedee specifice oricărui politician de duzină.

Mai întâi, trebuie remarcat că dacă, la o adică, se poate vorbi despre “un amestec brutal în treburile Justiţiei” din partea domnului Chiuariu atunci când ne referim la convorbirile sale telefonice cu procurorul-şef al DNA, Daniel Morar (în funcţie de conţinutul lor real), nu acelaşi lucru se poate spune despre încercarea de a-l revoca pe domnul Ţuluş, făcută în baza unei nefericite prevederi a legii – care îi dă dreptul ministrului Justiţiei să propună numirea şi revocarea din funcţie a procurorilor – impusă însă tocmai de Monica Macovei! Apoi, pretenţia distinsei doamne că ea însăşi nu a făcut asemenea schimbări este numai parţial adevărată: nu i-a schimbat pe cei pe care i-a pus în locul celor găsiţi la preluarea postului! O nuanţă esenţială.

Dar cel mai uluitor lucru este că doamna ex-ministru o ţine gaia-maţu încercând să ne demonstreze că succesorul său nu face distincţia dintre procurori şi judecători, câtă vreme îi acuză pe cei dintâi că sunt responsabili de lipsa unor condamnări. Personal refuz să cred că timp de aproape doi ani şi jumătate am avut în fruntea Ministerului Justiţiei o persoană care nu înţelege legătura directă dintre felul în care îşi face treaba un procuror şi rezultatele unui proces! Presa a relatat în repetate rânduri despre situaţiile în care inculpaţii au scăpat basma curată, fie prin verdicte favorabile, fie prin decizii de NUP, tocmai din cauza deficienţelor în activitatea Parchetelor, de la vicii de procedură frizând ridicolul (încât nu se poate să nu te întrebi dacă nu au fost intenţionate!) şi până la administrarea de “probe” la fel de ridicole şi şubrede în instrumentarea unui caz.

Cum sunt convins că doamna Macovei ştie la fel de bine aceste chestiuni, îmi menţin părerea că întregul ei discurs din ultima vreme face apel la mijloacele demagogice şi politicianiste proprii clasei politice de care altminteri se “delimitează” cu atâta dezgust.

Un comentariu:

Anonim spunea...

AVETI DREPTATE IN TOT CE SCRIETI SI ASTA PENTRUCA SI EU GANDESC LA FEL! o TARA DE KAKA UN "BOBOR" DE IDIOTI CARE SE ADUNA IN PIETE SA ACLAME UN DICTAROR FIE EL SI POTENTIAL.MI-E SCARBA DE TOT!AR TREBUI S-O DAM DRACULUI DE ROMANIE SA PLECAM CU TOTII DE AICI SA COMANDAM O EXORCIZARE SI ABIA DUPA ,SA NE INTOACEM!!!!