Pauza s-a terminat, capul la căldurică!
După ce a dat o tură şi iama prin vecini şi prin vecinii vecinilor, amin, canicula se întoarce acolo unde-i şade ei bine. Dacă bieţii bulgari şi greci nu mai prididesc cu stingerea incendiilor de pădure, românii – care au scăpat de asemenea griji, îndesându-şi de multă vreme fratele codru prin propriile sobe – se pregătesc să o înfrunte din nou cu piepturile dezgolite şi pantalonii scurţi. Încet-încet am început chiar să ne obişnuim, încât în curând pe la 30 de grade o să ne cam scoatem de la naftalină gecile şi puloverele, iar noaptea plăpumile.
Mai naşpa e că în cele două zile cu temperaturi “normale pentru această perioadă a anului”, vorba meteorologilor, prin apartamentele de bloc valorile abia dacă au apucat să scadă pe la nivel de cod galben. Un prieten îmi povestea ieri că, după ce a încercat din răsputeri să-şi bage în garsoniera proprietate personală măcar o găleată din răcoarea binefăcătoare a serii, nereuşind să facă nici urmă de curent, s-a înţeles cu vecinul de vizavi să-şi deschidă amândoi uşile şi ferestrele ca să profite astfel de ambele feţe ale imobilului. Cică manevra ar fi fost încununată cu un oarecare succes şi acum a coborât nivelul de alertă la cod portocaliu. Asta numesc eu inventivitate!
Personal o să mă chinuiesc şi în zilele ce vin cu un fel de aparat de aer condiţionat cu pedale, o drăcovenie cât un frigider (chipurile portabilă!), silenţioasă ca Niagara, pe care o tot mut dintr-o cameră în alta şi care am impresia că a câştigat cândva un concurs al celor mai năstruşnice invenţii ale secolului. Oricum, e mai bine decât nimic. Aştept însă cu viu interes următoarea factură la electricitate, după care teamă mi-e că o să decretez cod negru la buget.

Vă doresc un weekend răcoros!
Un comentariu:
Aoleo .... nu caldura din nou... sper ca nu o sa mai aud cod rosu anul asta ... ca fac alergie ...
Trimiteți un comentariu