CIUNGUL A DAT, CARACATIŢA A LUAT

Zilele trecute am observat o chestie ciudată. Deşi ştiam că de la începutul anului dobânzile bancare nu mai sunt impozitate, din contul meu de card, ataşat unui modest depozit la termen cu virare lunară a dobânzii, parcă mai mult dispăruseră din banii pe care mizam, decât să se înmulţească. După ceva investigaţii, acompaniate de inerentele enervări cu o funcţionară toantă şi una şi obraznică pe deasupra, misterul s-a dezlegat: dacă tot s-a pomenit cu aşa plocon din partea statului – care cică stimula economisirea de către populaţie! – banca s-a gândit că ar fi un moment numai bun să dubleze (adică să mărească cu 100%) comisionul “de administrare a cardului” şi să introducă unul nou, “de gestiune lunară a contului”, echivalentul a fix 0,7 euro. Aşa, hodoronc-tronc!

Treaba asta cu comisionul special pentru gestionarea unui cont, ca şi cum activitatea obişnuită a băncii ar fi de fapt cu totul alta – vânzarea de ziare, de pildă, sau fabricarea chibriturilor – mă face să mă tem că mâine-poimâne m-aş putea trezi pe nota de plată de la restaurant cu un comision pentru spălatul farfuriilor sau de administrare a linguriţelor, pe lângă contravaloarea consumaţiei. Ori că nenea frizerul o să-mi ceară, separat, un comision de ascuţire a briciului. (Bine, imaginaţia mea merge şi mai departe, dar nu vreau să devin redundant sau să dau cuiva idei...)

Şi când mă gândesc cu câtă naivă satisfacţie ne este prezentat actul normativ prin care supermarketurile cică vor fi obligate să renunţe la taxele “de raft”, “de deschidere de magazin”, “de promovare”, “de catalog” şi altele la fel de aberante, ceea ce ar duce chipurile la ieftiniri de nu ştiu cât la sută, de parcă n-ar fi limpede că toate se vor transforma instantaneu într-un adaos comercial mai mare, de pildă, aşa încât cel puţin consumatorul să nu tragă niciun folos. A, şi să nu uit... Mai crede cineva că TVA-ul scăzut la alimentele de bază are vreun rost?