Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

miercuri, 8 august 2012

A VENIT ŞI RÂNDUL NOSTRU…

M-aş fi şi mirat ca într-o competiţie cum sunt Jocurile Olimpice de anul acesta, în care arbitrajele s-au dovedit în multe rânduri catastrofale, tocmai amărâţii de noi să scăpăm neatinşi! Aseară ne-a venit şi nouă rândul să ne luăm, cu vârf şi-ndesat, porţia de furăciune pe faţă.

Şi nu mă refer atât la oricum scandaloasa decizie prin care americancei Raisman i s-a recalculat nota de la bârnă, acordându-i-se în plus fix zecimea de care avea nevoie ca s-o egaleze pe Cătălina Ponor, dar să obţină medalia de bronz în locul ei, “la golaveraj”, datorită punctajului superior acordat pentru execuţie! Mult mai tare m-a scos din sărite ceea ce s-a întâmplat la sol, unde – spre deosebire de ce i s-a năzărit, n-am înţeles de unde şi până unde, comentatoarei TVR – Ponor a primit o notă mai mică la execuţie (9,000) faţă de aceeaşi Raisman (9,100), inclusiv spre indignarea publicului. Convingerea mea lăuntrică este că arbitrii au punctat mai întâi execuţia, având grijă să-i acorde Cătălinei mai puţin decât americancei, în caz că după calcularea dificultăţii s-ar fi ajuns (din nou) la egalitate! Întâmplarea a făcut ca dificultatea să iasă şi ea mai mică (chestie asupra căreia nu mă pot pronunţa, că nu-s chiar aşa competent), spre satisfacţia deplină a oficialilor. Sigur că, în condiţiile date, nici măcar cu 9,200 sau 9,300 românca n-ar fi obţinut aurul şi poate că, la urma urmelor, după noile regulamente, nici nu-l merita. Dar merita, fără doar şi poate, cea mai mare notă din concurs la execuţie, pentru un exerciţiu aproape perfect, indiferent cât de lipsit de dificultate ar fi fost!

Dar cel mai tare şi mai tare m-am enervat amintindu-mi iarăşi de toţi cârcotaşii din presă şi (mai ales) de pe bloguri deranjaţi că noi ăştia chipurile mai puţin pretenţioşi, care ne mulţumim cu puţin, ne entuziasmăm pentru câte o prăpădită de medalie de argint sau bronz, dacă nu chiar pentru un loc patru sau, de ce nu?, opt, ca al Sandrei Izbaşa ieri la sol. Ei bine, doar uitându-mă la prestaţia de aseară a jurnaliştilor – care, în frunte cu marele specialist în orice sport de la Realitatea TV (Chioţea să-l cheme?!), nu reuşeau să priceapă ce se întâmplase la bârnă, ţinând-o multă vreme langa că Raisman ar fi luat medalia pentru că avea un exerciţiu de dificultate mai mare, când, de fapt, dimpotrivă, la egalitate de puncte a fost favorizată de nota mai mare la EXECUŢIE, iar pe banda cu ştiri a Antenei 3 încă mai scria şi la miezul nopţii că Ponor a obţinut medalia de bronz la bârnă! – mă gândeam că tare mi-ar fi plăcut să fim “abia” pe locurile doi, trei, patru… opt sau măcar douăzeci în lume nu doar în sport, ci şi în alte privinţe, cum ar fi – că tot a venit vorba – presa, ca să nu spun producţia agricolă, cea industrială, PIB-ul pe cap de locuitor sau nivelul de trai. Sau – fiindcă tot l-am auzit pe unul deplângând faptul că ne lăsăm scriitorii în mizerie, dar le plătim sportivilor zeci de mii de euro pentru medaliile alea şi rente viagere (faţă de care am şi eu mari reţineri), de parcă sportivii ar fi vinovaţi pentru asta – literatura, unde nu ne-am învrednicit să avem un scriitor român get-beget (dar ne lăudăm de zor cu Herta Müller!) nici pe lista cea mai lungă pentru un Premiu Nobel.

Niciun comentariu: