TANCUL ŞI PICĂTURA

Din motive lesne de înţeles (sau nu?!), înainte de referendum m-am abţinut (cu greu) să fac vreo referire la gestul lui Crin Antonescu de a-şi anunţa retragerea din viaţa politică în cazul în care Traian Băsescu (devenit între timp laşul preşedinte al morţilor!) se va întoarce la Cotroceni. În ciuda aproape promisiunii mele de a sta departe de tastatură pentru o vreme, voi face însă acum: el este un gest pur şi simplu IRESPONSABIL.

Deşi n-am crezut niciodată în personalităţile chipurile providenţiale, iar de Antonescu – faţă de care ani de zile am nutrit totuşi o simpatie considerabilă în raport cu alţi politicieni – am fost suficient de dezamăgit în ultima vreme cât să nu mai am de gând să-l votez la prezidenţiale (după ce am făcut-o în 2009), plecarea lui mi s-ar părea o pierdere importantă şi absolut inoportună, în condiţiile în care oferta de “prezidenţiabili” este ticsită cu personaje caricaturale sau de-a dreptul sinistre de genul Dan Diaconescu, Gigi Becali, Vadim, Mihai Răzvan Ungureanu, Teodor Baconschi…, iar domnia sa este creditat cu procente semnificative în sondajele de opinie.

De altfel, anunţul lui Antonescu – mai cu seamă dacă ar fi pus în aplicare – este nu doar iresponsabil, ci şi cu desăvârşire stupid. Domnia sa ar fi ca un soldat de elită care ar muri eroic, dar prosteşte, pe câmpul de luptă, aruncându-se cu pieptul gol în faţa unui tanc pentru a-i stopa înaintarea. Asta în loc să stea  în tranşee şi să continue să-l bombardeze cu grenade, sticle incendiare sau cu ce se mai atacă eficient un tanc.

Pe de altă parte, acum e prea târziu să renunţe la angajamentul luat fără să se facă (şi mai tare) de râs. E ca şi cum deja a ţâşnit vitejeşte înaintea tancului şi brusc s-ar (ră)suci şi ar începe să alerge caraghios, cât îl ţin picioarele, înapoi spre tranşee. Ruşinos, dar până la urmă sănătos, pentru că rămas în viaţă ar putea contribui (decisiv) la luptele viitoare.

În fine, ca să n-o mai lungesc atât cu derutante metafore cazone: pentru o minimă normalitate a vieţii politice româneşti post-referendum şi chiar, peste doi ani, post-băsiste, eu cred că domnul Antonescu ar trebui să revină asupra deciziei, chiar dacă, poate uşor paradoxal (mai ales în condiţiile în care mi-e prea lene să explic pe larg), pentru mine personal această dovadă de inconsecvenţă de tip băsist, adăugată iresponsabilităţii de care vorbeam, va fi oricum picătura care va umple complet un pahar deja umplut pe trei sferturi de alte multe picături mai mici sau mai mari.