Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

luni, 13 august 2012

DUPĂ OLIMPIADĂ

Mă gândeam azi-noapte, după ce am asistat, cu mândria de a fi… visat dintotdeauna să fiu englez, la închiderea Jocurilor Olimpice de la Londra, că, aşa cum pe vremea tinereţilor mele şcolăreşti aveam profesori stupizi care-şi vărsau nervii pe cei prezenţi la ore pentru cei care lipseau, există şi acum tot felul de comentatori extrem de critici la adresa sportivilor români care au îndrăzneala să se (mai) întoarcă acasă fără o medalie (de aur) la gât. Sigur, mâhnirea (celor care au fost atât de naivi încât să se amăgească) pentru rezultatele dezamăgitoare e până la un punct de înţeles, numai că… oameni buni, spre deosebire de foarte mulţi alţii, toţi cei care au fost la Londra au reuşit măcar să se califice cumva şi pentru asta merită de fapt sincere felicitări, chiar şi dincolo de principiul olimpic, enunţat de Pierre de Coubertin, conform căruia important e să participi! Din punctul meu de vedere, oricât de slabe ar fi rezultatele alor noştri (şi sunt!), ele mi se par de-a dreptul miraculoase în condiţiile de azi şi în orice caz mult peste ceea ce mă temeam că (nu) vom obţine.

La zid ar trebui puse, în schimb, autorităţile vinovate pentru halul în care într-adevăr a ajuns sportul românesc. E aproape fascinant cum, de pildă, toţi miniştrii Educaţiei din ultimii douăzeci de ani au reuşit să facă praf nu doar sistemul de învăţământ propriu-zis, ştiinţific, ci şi pe cel de educaţie fizică şi, implicit, efectiv BAZA de selecţie a sportivilor. Iar aici nici măcar nu e vorba de etern invocata lipsă de bani. Când practic toţi potenţialii viitori campioni sunt integraţi, inevitabil, aproape din fragedă pruncie, în diferite instituţii (de stat), trecând prin mâinile a zeci de educatori şi profesori (de sport), ar fi nevoie de un minim efort pentru a fi descoperiţi şi îndrumaţi spre performanţă. Pare mai greu să NU se întâmple asta!

În încheiere, îmi exprim totuşi nădejdea că nu voi ajunge, pe parcursul vieţii mele – sper – îndelungate, să văd ediţia Jocurilor Olimpice la care delegaţia României să fie alcătuită dintr-un purtător de drapel şi încă doi-trei sportivi dezorientaţi, cum sunt acum cele de prin Kiribati, Mauritius sau Vanuatu.


P.S. Ca şi cum n-ar fi fost de-ajuns că în ultima zi de întreceri a trebuit să suport cu stoicism şi invidie tipic dâmboviţeană prezenţa vecinilor noştri – mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi – bulgari, unguri, croaţi, sârbi, muntenegreni în actele finale ale competiţiilor, brava Televiziune Română, care a transmis mai bine de două ore în direct proba de maraton masculin, s-a gândit că nu merită să mai zăbovească cinci minute în plus ca să surprindă şi sosirea unicului nostru reprezentant din ultimii vreo cincizeci de ani, Marius Ionescu, care a încheiat pe un relativ onorabil loc 26!

Niciun comentariu: