Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

miercuri, 22 august 2012

DESPRE MORT NUMAI DE RĂU

(Şi) din punctul meu de vedere, laşul preşedinte al morţilor, Traian Băsescu, este el însuşi mort (ca politician). De aceea nici nu mai am de împărţit ceva cu el. Fie-i ţărâna de plumb!

În schimb, ceilalţi – şi mă refer în primul rând la uselişti – sunt vii şi cam nevătămaţi. Ba chiar foarte vioi în apariţiile televizate, unde, în faţa propriei naţiuni, fac figură de tigri feroce gata să sară la beregata oricărei găini (pedeliste), în timp ce în raport cu marii licurici şi forurile europene sunt ca nişte iepuri hăituiţi până şi de cea mai răpciugoasă javră.

Poate cea mai jalnică, dar elocventă în acest sens, imagine am văzut-o zilele trecute, la Antena 3, când ministrul Dan Şova se mulţumea să stea cu un rânjet tâmp de satisfacţie pe faţă în timp ce Mugur Ciuvică tuna şi fulgera împotriva oficialilor americani, sugerând că atât ambasadorul Gitenstein cât şi caricatura aia de emisar (?!) al lui Obama, Gordon, ar fi trebuit să fie luaţi de gâlci şi somaţi să spună de unde dracului au scos informaţiile acelea “credibile”, în legătură cu fraudele majore (!), de până la 2 milioane de voturi (?!), de la referendum, cu atât mai mult cu cât de acuzaţii practic de falsificare a alegerilor, venite din partea Statelor Unite, DE LA CEL MAI ÎNALT NIVEL (că altfel Gordon ăla trebuia scos în şuturi din ţară, nu primit de ditamai preşedintele României şi de prim-ministru!), nu-mi amintesc să fi avut parte nici în 1990 şi nu ştiu dacă în zilele noastre mai sunt aduse fie şi unor guverne din ţările cu adevărat bananiere!

Ce nu spunea însă, din păcate, cu subiect şi predicat, (nici) domnul Ciuvică e că treaba asta cădea nu în sarcina presei sau analiştilor, ci a autorităţilor române, în frunte cu alde Antonescu şi Ponta, care erau obligate să ceară politicos, dar cât se poate de ferm, pe căi OFICIALE – nu în pungă (sau) la televizor – explicaţii tuturor celor care au adus asemenea acuzaţii. Faptul că n-au făcut-o nu poate fi interpretat – mai ales de către acuzatori – decât ca o recunoaştere spăşită a vinovăţiei.

Niciun comentariu: