Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

marți, 14 august 2012

NEBUNUL ERAM EU!

Cum bine parcă spunea cineva (iar dacă nu spunea, o spun eu acum în premieră, numai că de când cu frenezia acuzaţiilor de plagiat prefer să suflu şi-n iaurt), în România e aproape imposibil să fii paranoic: indiferent ce ai crede că ţi s-ar (putea) întâmpla, oricât de neplauzibil sau de-a dreptul absurd ar părea, există o maximă probabilitate să ţi se şi întâmple cu adevărat, mai devreme sau mai târziu.

De pildă, nu atât presimţind, cât mai degrabă anticipând nebunia de astăzi, când DNA a început să bată din uşă-n uşă prin localităţile patriei sub pretext că e în căutarea infractorilor care ar fi votat de mai multe ori la referendum, pe 29 iulie, ca niciodată până acum, în clipa în care mi-am luat buletinul de vot am avut mare grijă nu doar să semnez fix în pătrăţica (tare mititică!) alocată numelui meu, fără să depăşesc vreo margine, ci şi s-o fac în aşa fel încât la o adică, într-o eventuală confruntare cu autorităţile, să nu existe niciun dubiu că e semnătura mea.

Din păcate însă, tot n-am scăpat de emoţii – ba de-acum s-au transformat într-o îngrijorare soră cu spaima – deoarece mi-am schimbat relativ recent domiciliul (de fapt mi-am făcut, cu o întârziere de câţiva ani, mutaţia în buletin) şi nu sunt deloc sigur că momentan nu figurez pe două liste electorale permanente. Şi-aşa a fost o surpriză că m-am găsit pe cea de la adresa “nouă”, chestie care, în paranteză fie spus, pe undeva contrazice teoriile useliste conform cărora nu s-ar fi operat de ani şi ani de zile modificări în ele. Că figurez poate n-ar fi cine ştie ce mare problemă, dar dacă, din greşeală sau premeditat, cineva a semnat, indescifrabil, în dreptul numelui meu la adresa “veche”?! Nu-i aşa c-am pus-o?! Mă aştept din clipă în clipă să mă pomenesc cu mascaţii spărgându-mi uşa, înşfăcându-mă şi ducându-mă preventiv la secţie, până la lămurirea situaţiei. Chiar nu glumesc! Alţii au fost luaţi azi la întrebări chiar şi pentru mai puţin. Nevinovaţi după referendumul din 29 iulie se prezumă a fi doar cei care n-au votat deloc!

Sigur, după alegerile prezidenţiale din 2009, de pildă, cu toate că şi atunci a fost mare scandal pe tema votului multiplu (ba parcă îmi amintesc că s-au şi renumărat ceva voturi!) DNA n-a simţit nevoia să facă atâta tam-tam. Doar câştigase cine trebuia! De altminteri, ceea ce se întâmplă zilele astea nu e decât cea mai recentă şi mai puternică dovadă că în România domneşte un autentic regim de teroare băsistă. Mă şi gândeam că, spre deosebire de sfârşitul lui Ceauşescu, din decembrie ‘89, când, una peste alta, lucrurile s-au desfăşurat cu rapiditate, organele de represiune trecând rapid “de partea poporului”, încât ajunsesem să mă şi întreb dacă nu cumva decenii de-a rândul românii s-au speriat – pardon de expresie şi cacofonie – ca calu’ de băşină, infailibilitatea Securităţii fiind mai mult o legendă decât o realitate, acum soliditatea amintitului regim de teroare se manifestă exact când tiranul are nevoie de ea, aflându-se în pribegie într-un garaj şi-n pericol să fie răsturnat definitiv de forţele democratice reprezentate de cei 7,4 milioane de cetăţeni care au votat DA.

Revenind la afirmaţia cu care am început, trebuie să spun că în urmă cu câţiva ani, când înaintea unei discuţii pe teme politice un prieten m-a rugat să-mi închid telefonul mobil şi să-l duc într-o altă cameră ca să nu fim ascultaţi de “ştii tu cine…”, mai întâi m-am amuzat copios, după care mi-am pus câteva întrebări în legătură cu starea lui psihică. Acum însă, chiar încep să cred că nebunul eram eu, care nu l-am luat în serios!

Niciun comentariu: