POATE (ŞI) DE-AIA…

Chiar nu ştiu dacă or fi ţinut-o aşa toată emisiunea, că nu m-am uitat decât vreo două minute, cât am făcut trecerea de la o transmisiune de tenis la una de fotbal, dar aseară iarăşi se văicărea cineva de mama focului pe Antena 3, la Sinteza Zilei, că românii nu-şi “apără” votul din 29 iulie, ieşind, de pildă, să se învârtă în jurul cozii şi al Palatului Cotroceni alături de nimeni altul decât senatorul din păcate liberal Ioan Ghişe, cel care nu a mai fost atât de intens mediatizat, hăt, de pe vremea când, alături de alt măscărici, peremistul Gheorghe Funar, lansase un fel de proiect de lege conform căruia ziarele şi televiziunile ar fi trebuit obligate să acorde spaţiu egal ştirilor “negative” şi celor “pozitive”.

Păi poate tocmai de-aia nu ies, fraţilor, că mai sunt unii care-şi amintesc şi altceva decât ce-a făcut sau n-a făcut laşul preşedinte al morţilor! Şi poate n-au uitat nici că acelaşi Ghişe recidiva după vreun an, iniţiind “Legea jurnalistului”, cu prevederi restrictiv-punitive dintre cele mai aberante îndreptate împotriva celor care-l promovează acum ca mare campion al luptei anti-băsiste duse până-n pânzele albe. Sau că într-o vreme îi mersese buhul de fost colaborator al Securităţii, ceea ce, între noi fie vorba, îl face numai bun pentru Antena 3.

Într-un alt minut, cât am trecut înapoi la tenis, că mă plictisisem (şi) de fotbal, am apucat să mai văd pe cineva revoltat că laşul preşedinte al morţilor tace adânc de câteva zile, în loc să spună, să răspundă, să facă, să dreagă…

Eu aş zice doar atât: nu-l pomeni pe dracu, că îl vezi la faţă! Din punctul meu de vedere, ar fi minunat ca individul să-şi prelungească această absenţă din spaţiul public cel puţin până la sfârşitul lui 2014, când i se termină mandatul. Ar fi aproape ca şi cum referendumul ar fi fost încununat de succes. Dar, desigur, eu nu sunt jurnalist sau analist rămas în pană de subiecte şi nevoit să lungesc la nesfârşit pelteaua “dezvăluirilor” despre dihăniile de la CCR.

P.S. Mă gândeam la un moment dat, în vâltoarea evenimentelor din ultimele săptămâni, că probabil până şi Ceauşescu – care în delirul său paranoic era ferm convins, chiar şi în decembrie ‘89, că poporul îl adoră – ar fi plecat de bunăvoie, dându-şi demisia, dacă s-ar fi pomenit cu dovada cât se poate de limpede că 7,4 milioane de români nu-l mai vor. Ăstuia de-acum însă am convingerea că nici prin cap nu-i trece s-o facă.