SĂ-NCEAPĂ REVOLUŢIA!
Aşadar, în ciuda aparenţelor, Monica Macovei nu era complet dementă când vorbea deunăzi despre declanşarea unui război civil în România! Era doar informată despre descinderile de tip nazisto-stalinist ale procurorilor la reşedinţele celor care au votat (DA) la referendumul din 29 iulie, acţiuni provocatoare care au început deja să stârnească legitime reacţii ferme şi mitinguri spontane de protest. De altfel, câtă vreme laşul preşedinte al morţilor, în paranoia lui galopantă, pare a fi convins că nu are împotrivă decât cel mult câteva sute de mii de “făptuitori” care au votat multiplu de câte 10-15 ori, singura soluţie pentru a-i demonstra că suntem cu adevărat 7,4 milioane e să ne arătăm în carne şi oase prin pieţele oraşelor şi pe la ferestrele sediului său de campanie! Cum ar fi, de pildă, ca jumătate sau doar o treime din cei peste 600.000 de bucureşteni care au votat să facă un miting în faţa garajului în care s-a ascuns amintitul personaj sinistru? Ar reprezenta fără îndoială cea mai amplă mişcare de protest din ultimii douăzeci de ani. Cred că a venit timpul pentru aşa ceva!
Spuneam ieri că mi-e teamă să nu mă pomenesc cu procurorii la uşă întrebându-mă şi pe mine dacă şi, eventual, cum am votat pe 29 iulie. Chiar îmi e! Îmi e teamă că după ce le deschid (presupunând că totuşi nu-mi vor sparge uşa!), când m-or trimite să le aduc buletinul pentru identificare şi ca să vadă abţibildul de pe spate, o să mă apuc să-l caut prin bucătărie, unde sigur că n-are ce căuta, dar o să găsesc în schimb cea mai mare tigaie de fontă din setul moştenit de la bunică-mea, cu care o să le dau… motive întemeiate să mă ia cu ei la secţie! Că nici eu nu sunt chiar zdravăn la cap.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu