SPERANŢE DEŞARTE

Întrebat aseară, într-o emisiune televizată, dacă îi găseşte vreo vină Guvernului Ponta pentru faptul că referendumul din 29 iulie s-a desfăşurat cu listele electorale neactualizate, Crin Antonescu a bâiguit ceva despre greaua moştenire, aruncând măgăreaţa pe Guvernul Ungureanu, care ar fi trebuit să le cureţe (de morţi şi/sau cei plecaţi din ţară), ca în fiecare an, până la 31 martie sau aşa ceva. (În paranteză fie spus, dacă singurul rămas dator la capitolul acesta ar fi Guvernul Ungureanu, chiar nu înţeleg de unde ideea că listele sunt umflate cu 1,5-2 milioane de nume. Nu cred că în interval de un an au plecat din ţară şi dintre noi atâţia oameni!).

Treaba e că inclusiv în Legea referendumului se menţionează un termen de 5 zile, de la stabilirea datei scrutinului, în care listele se (mai) puteau actualiza. Aşadar, indiferent ce au făcut şi mai ales NU au făcut Guvernul Ungureanu şi – zic eu – precedentele, Guvernul Ponta ar fi trebuit să se ocupe de această operaţiune, dacă useliştii nu erau pur şi simplu indolenţi (că nici încrezători în participarea masivă a românilor la vot nu se prea arătau!).

Acum, să fim cinstiţi! Indiferent care e situaţia listelor electorale, indiferent cine trebuie să fie pe ele şi cine nu, indiferent câţi români vii şi cu drept de vot mai suntem prin ţară sau aiurea, toată povestea asta cu referendumul şi demiterea laşului preşedinte al morţilor s-ar fi tranşat brusc, trist şi oarecum definitiv, dacă în prima şedinţă de după 29 iulie CCR ar fi consfinţit sec procentul de 46% prezenţă la vot, consemnat de altfel cât se poate de oficial de acelaşi Birou Electoral Central ale cărui documente ne sunt prezentate acum drept literă de evanghelie. Judecătorii Curţii, în schimb, au vrut să facă puţin pe înţelepţii şi echilibraţii (adică exact ce NU sunt!), punând o ţară întreagă pe jar şi dându-ne speranţe care n-am nicio îndoială că se vor dovedi cât de curând (cel târziu pe 31 august) deşarte.