Şah la Preşedinte

După ce a fost hăituită preţ de câteva ore pe toată tabla de şah a Senatului, regina (d)albă Monica Macovei a fost încolţită de nebunul, turele şi pionii negrelor, aflaţi într-o majoritate confortabilă de 81 la 46. Cum însă, ca de obicei, regulile jocului încă se mai discută chiar şi după terminarea partidei, domnia sa îşi continuă agonia din fruntea Justiţiei. Totuşi, avertismentul dat “regelui”, care are acum imaginea limpede a schimbării raporturilor de forţe, precum şi a tendiţelor spre dezertare din partea câtorva căluţi albi, sătui de cravaşele aplicate de domnia sa, nu este deloc de neglijat.

De remarcat faptul că în doar doi ani de mandat portocaliu ne-am pricopsit cu două personaje providenţiale, fără de care întreaga reformă, dacă ar fi să ne luăm după unii şi alţii, s-ar duce pe copcă, semn că pe meleagurile noastre nu doar cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit, ci şi instituţiile statului. Iluzia că pe timpul guvernărilor postdecembriste de dreapta miniştrii mai ştiu să şi demisioneze din când în când, dacă sunt invocaţi termeni altminteri străini celorlalţi, cum ar fi onoare, demnitate etc. e pe cale să se spulbere.

Deocamdată, printre reprezentanţii coaliţiei de guvernare s-a pornit o inedită partidă de vânătoare de vrăjitoare. Cine să fi trădat? Cum udemeriştii pretind că sunt mai presus de orice suspiciune de vreme ce au avut grijă să-şi arate, măcar unul altuia, biluţele înainte de a le face scăpate în mod corespunzător şi neasortat în urnele de vot, măgăreaţa pare a cădea pe liberali. Desigur, există şi teorii mai sofisticate, conform cărora taman “independenţii” lui Stolojan, vrând să bage zâzanie în Alianţă, ar fi săpat cu sârg la groapa doamnei ministru. Ca să fac pe interesantul am să-i arăt şi eu cu degetul pe pedişti, sugerând oareşice nemulţumiri faţă de un ministru “tehnocrat” instalat într-un “portofotoliu” cuvenit lor, precum şi eventuala nădejde a unor dintre ei de a-i succeda cât mai curând. Ţine?

Pe de altă parte, cum geniala noastră Constituţie se pretează mai degrabă la o lectură printre rânduri, asistăm la un nostim concurs între PD şi PSD pe tema “cine îi găseşte cea mai năstruşnică interpretare?”. Când vine vorba de demiterea preşedintelui, democraţii sunt aceia care-şi folosesc din plin imaginaţia ajungând, hodoronc-tronc, la concluzia că, în cazul eşuării referendumului de destituire, însuşi Parlamentul ar trebui dizolvat, în timp ce oamenii lui Iorgovan ne lecturează cu acribie, la nivel de virgule, largi pasaje din ea pentru a-i contrazice. În schimb, rolurile se inversează când se discută despre efectele moţiunilor simple: social-democraţii “coroborează” tot felul de articole ale ei cu prevederi ale regulamentelor Parlamentului, pentru a demonstra obligativitatea demiterii doamnei Macovei, iar Boc & Comp. devin subit cititori conştiincioşi.

Pentru ca deruta să fie totală, au apărut şi voci, de prin societatea civilă, care pretind că, având în vedere principiul solidarităţii guvernamentale, votul de ieri ar trebui să aibă drept corolar căderea întregului Guvern! Mă gândesc că lucrurile ar deveni încă mai interesante dacă însuşi preşedintele, la rândul lui, tot în semn de solidaritate cu un ministru pe care l-a susţinut din răsputeri, ar demisiona. Şi dacă tot e pe-aşa, merg mai departe şi îi cer cu fermitate să facă acelaşi gest şi administratorului meu de bloc, care în repetate rânduri şi-a manifestat public, atât pe holuri cât şi în lift, simpatia faţă de doamna Macovei.

În orice caz, cum şi astăzi circul e în oraş, iar preşedintele în Parlament, ne aşteaptă o distracţie pe cinste!