Nimic despre Traian Băsescu
Tot mai mulţi analişti, comentatori şi politicieni încearcă să explice scandalurile declanşate periodic, după decembrie ‘89, între palatele Victoria şi Cotroceni prin faptul că preşedintele ar avea, conform Constituţiei, prea puţine pârghii de acţiune directă în raport cu legitimitatea conferită de votul popular, ceea ce-l pune în imposibilitatea de a-şi duce la îndeplinire programul cu care a câştigat alegerile.
Că avem o Constituţie nu doar perfectibilă, ci cu mari lacune, sunt întru totul de acord. Problema însă în acest caz este pusă complet greşit. Pornind de la premisa că electoratul nu este doar o adunătură de ignoranţi traşi pe sfoară de un candidat la preşedinţie care le promite rezolvarea tuturor problemelor de zi cu zi, de la asigurarea unui loc de muncă până la distribuirea de butelii, cum se spunea odată, trebuie să presupunem că, în linii mari, toată lumea ştie de la bun început ce poate face şi ce nu un viitor şef de stat, astfel încât votul îi este acordat pe baza acestor puteri ale sale, oricât de mari sau de mici. Mi se pare aberant ca, o dată ales, noul lider să încerce să tragă de Constituţie ca de un elastic, pentru a o adapta propriilor nevoi de putere, prevalându-se de sus-amintita “legitimitate”. Prerogativele sale sunt exact atâtea câte sunt prevăzute şi pentru acestea a fost votat, indiferent cu ce eventuală majoritate covârşitoare.
La toate nivelurile societăţii există funcţii importante, cele mai multe nefiind obţinute în urma unui vot direct şi universal. Asta nu îi face pe cei învestiţi în ele mai puţin responsabili. Nu înseamnă că dacă primul ministru, Procurorul General, şefii serviciilor de informaţii, Avocatul Poporului ş.a.m.d. sunt numiţi şi nu aleşi de tot poporul ei au puteri mai mici pe domeniile de activitate respective.
Dincolo de discuţiile pe marginea tipului de republică – prezidenţială, semi-prezidenţială sau parlamentară – pentru care am optat sau va trebui să o facem la un moment dat, Preşedintele României are la ora actuală o imensă legitimitate, într-adevăr, însă numai pentru a‑şi face treaba conform cu fişa postului. Altminteri ar fi ca şi când, dacă în clasamentele unei reviste specializate în sport, un arbitru de fotbal ar fi desemnat în unanimitate drept cel mai bun cavaler al fluierului, el ar avea dreptul de a doua zi să pretindă un post de atacant titular în echipa naţională, numai pentru că a fost votat de nu ştiu câte milioane de cititori.
Că avem o Constituţie nu doar perfectibilă, ci cu mari lacune, sunt întru totul de acord. Problema însă în acest caz este pusă complet greşit. Pornind de la premisa că electoratul nu este doar o adunătură de ignoranţi traşi pe sfoară de un candidat la preşedinţie care le promite rezolvarea tuturor problemelor de zi cu zi, de la asigurarea unui loc de muncă până la distribuirea de butelii, cum se spunea odată, trebuie să presupunem că, în linii mari, toată lumea ştie de la bun început ce poate face şi ce nu un viitor şef de stat, astfel încât votul îi este acordat pe baza acestor puteri ale sale, oricât de mari sau de mici. Mi se pare aberant ca, o dată ales, noul lider să încerce să tragă de Constituţie ca de un elastic, pentru a o adapta propriilor nevoi de putere, prevalându-se de sus-amintita “legitimitate”. Prerogativele sale sunt exact atâtea câte sunt prevăzute şi pentru acestea a fost votat, indiferent cu ce eventuală majoritate covârşitoare.
La toate nivelurile societăţii există funcţii importante, cele mai multe nefiind obţinute în urma unui vot direct şi universal. Asta nu îi face pe cei învestiţi în ele mai puţin responsabili. Nu înseamnă că dacă primul ministru, Procurorul General, şefii serviciilor de informaţii, Avocatul Poporului ş.a.m.d. sunt numiţi şi nu aleşi de tot poporul ei au puteri mai mici pe domeniile de activitate respective.
Dincolo de discuţiile pe marginea tipului de republică – prezidenţială, semi-prezidenţială sau parlamentară – pentru care am optat sau va trebui să o facem la un moment dat, Preşedintele României are la ora actuală o imensă legitimitate, într-adevăr, însă numai pentru a‑şi face treaba conform cu fişa postului. Altminteri ar fi ca şi când, dacă în clasamentele unei reviste specializate în sport, un arbitru de fotbal ar fi desemnat în unanimitate drept cel mai bun cavaler al fluierului, el ar avea dreptul de a doua zi să pretindă un post de atacant titular în echipa naţională, numai pentru că a fost votat de nu ştiu câte milioane de cititori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu