Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

luni, 12 februarie 2007

Altfel... e la fel

Aseară, la Realitatea TV, domnii Pleşu şi Liiceanu, ne-au explicat, unul de ce n-a semnat apelul celor 50 de intelectuali, deşi ar fi putut foarte bine să o şi facă, iar celălalalt de ce l-a semnat.

Acum, nu ştiu dacă Gabriel Liiceanu s-a adresat prin intermediul unuia din posturile care “atunci când nu sunt pur şi simplu aservite, trăiesc din goana imorală după scandal”, către poporul român considerat “o masă de manevră ce poate fi prostită cu televiziuni şi ziare, cu tehnici de intoxicare, cu diversiunea scandalurilor create, cu fluturarea primejdiilor inventate, cu false legalisme”. Se prea poate. Oricum, de o săptămână apare cam zilnic în presa controlată de oligarhii ticăloşi, care presă nu ştiu cum se face că-i găzduieşte de ani de zile textele moralizatoare (Scrisoarea deschisă către Mona Muscă, de pildă, Apelul de faţă etc.) Chestia asta seamănă pe undeva cu văicăreala diferitelor personalităţi răsfăţate de televiziuni, care ne tot spun că în România ierarhia valorilor este inversată, impostura e la ordinea zilei, iar spaţiul public invadat de cei care nu merită!

Pe lângă alte idei, mai mult sau mai puţin originale, vehiculate în emisiunea celor doi, precum mai vechea teorie că presa ar trebui să fie exclusiv dedicată informării, de parcă analiştii, comentatorii politici sau editorialiştii n-ar trebui să existe, decât cu condiţia ca ei să fie recrutaţi din rândurile filosofilor, una asupra căreia au căzut perfect de acord a fost aceea că recenta declaraţie a domnului Tăriceanu, în care făcea şi domnia sa un apel la calm şi împăcare, ar fi un lucru bun. Aşa o fi, numai că mulţi din cei care apreciază acum gestul premierului se prefac a uita că timp de doi ani de zile, până la ieşirea la rampă a doamnei Udrea, acesta a tăcut şi a înghiţit toate criticile şi invectivele lui Traian Băsescu, răspunzând aproape invariabil cu stereotipul şi pentru unii enervantul “nu comentez declaraţiile preşedintelui”. Acum practic doar a revenit la vechea-i atitudine “responsabilă”, întru menţinerea liniştii şi stabilităţii politice etc.

Ceea ce s-a petrecut în ultimele săptămâni seamănă cu povestea în care un băieţel poznaş, trecând pe lângă un biet câine paşnic şi cam bleg, care-şi rodea în linişte osciorul, începe să-l tragă de coadă, să-i aplice şuturi peste bot şi prin părţile moi, pentru ca de îndată ce câinele, iritat într-un târziu de tratamentul aplicat, se apucă să se apere şi el cum poate lătrând şi chiar muşcând, băieţelul să se pună pe urlat ca din gură de şarpe şi să cheme în ajutor vecinii pentru a împuşca animalul turbat!

Mărturisesc că eu unul, după ce timp de 17 ani am mers, ca mulţi alţii, din dezamăgire în dezamăgire în privinţa politicienilor români de toate orientările, am ajuns să mă cam satur şi de înţelepţii reprezentanţi ai societăţii civile, la fel de eternii Pleşu, Liiceanu, Patapievici etc. Dacă tot vorbim de “primenire”, poate că ar trebui ca fenomenul să nu se limiteze numai la clasa politică.

Niciun comentariu: