Justiţia română văzută de departe

După ce timp de doi ani oficialii europeni au privit pesemne cu invidie la mersul avântat al Justiţiei române pe calea stârpirii corupţiei, sar acum ca arşi la vestea că doamna Monica Macovei ar putea fi căpăcită de inconştienţii politicieni mioritici. Cel dintâi şi cel mai mare dintre admiratorii domniei sale s-a declarat fără rezerve comisarul european pentru Justiţie, italianul Franco Frattini, convins în adâncul sufletului său că dacă doamna cu pricina s-ar fi născut cu vreo trei decenii mai devreme şi o mie de kilometri mai la sud-vest ar fi fost numa’ bună să se ia la trântă cu Cosa Nostra, întru eradicarea mult mai rapidă şi mai eficientă a Mafiei‑Mumă. Urecheat cu delicateţe de colegii săi din Comisie pentru ceea ce pe vremuri s-ar fi numit “amestecul în treburile interne ale altui stat” – chit că acum treburile interne ale României au devenit, nolens-volens, şi cele interne ale Uniunii Europene – signor Frattini i-a încredinţat ştafeta luptei cu Parlamentul român deputatei social-democrate Susanne Kastner, ditamai vicepreşedinte al Bundestagului.

Acum, nu ştiu dacă gestul dânsei a fost făcut doar din solidaritate feminină sau ca semn de recunoştinţă pentru faptul că ex-premierul Adrian Năstase, membru şi el al marii famiglii social-democrate europene a fost slăbit de la o vreme de hărţuirea la care fusese supus din partea procurorilor în zorii mandatului doamnei Macovei. Dacă e vorba pe-aşa, mă gândesc că inclusiv liberalii europeni i-ar putea da cât de curând vreo declaraţie-două de-ajutor, având în vedere că şi mult-hulitul Dinu Patriciu se arată din ce în ce mai vioi, după ce cu vreun an şi jumătate în urmă vărsa lacrimi amare prin încăperile răcoroase ale Parchetului. Că doar Justiţia duduie mai ceva ca economia!

În orice caz, e de aşteptat ca tot acest sprijin acordat Monicăi Macovei să fie tras de premierul Tăriceanu pe propria-i turtă guvernamentală. De vreme ce doamna Kastner ne ameninţă, nici mai mult, nici mai puţin, decât cu o clauză de salvgardare în cazul debarcării ministrului Justiţiei, se subînţelege că nici plecarea ei cu tot cu Guvern nu poate fi privită cu ochi mai buni, numai dacă n-ar apărea moţ şi în următorul, oricare ar fi acela.

Din nefericire, ne aflăm în faţa unei mari dileme: fără doamna Macovei, europenii văd oiştea Justiţiei române proptită fix în gardul antireformei şi se vor pune probabil pe căutat nodurile în papură pentru care să poată activa terorizanta clauză (ceea ce – să recunoaştem – nici nu va presupune cine ştie ce mare efort din partea lor); în schimb, cu dânsa în frunte, reforma se va bucura de acelaşi succes răsunător ca şi până acum, ba chiar mai dihai, câtă vreme răutăcioasa Opoziţie, ajutată pe ici pe colo, prin punctele esenţiale, şi de liberalii mai ranchiunoşi va avea grijă să nu-i mai treacă prin Parlament niciuna dintre legile ei drage, indiferent cât de bună şi de necesară. Lucru pe care e de aşteptat ca, măcar într-un târziu, să-l sesizeze şi oficialii europeni, cu aceleaşi consecinţe.