În referendumuri să ne batem!

Propunerea făcută ieri de preşedinte în faţa plenului jumătăţii de Parlament care încă mai este dispusă a-l băga, cât de cât, în seama, de a organiza un referendum pe tema votului uninominal, a reuşit parcă să enerveze mai multă lume decât oricând. În afară de PD şi PLD, pentru care orice vine din gura şi din mintea domniei sale este literă de evanghelie, ceilalţi actori politici, şi nu numai, au catalogat intervenţia cu epitete mergând de la demagogie până la diversiune, inclusiv liderul UDMR, Marko Bela, altminteri echilibrat şi oarecum neutru în gâlceava din ultima vreme, arătându-se nemulţumit, ştiut fiind că formaţiunea domniei sale nu agreează acest tip de alegeri. Mai mult decât atât, chiar şi reprezentanţii societăţii civile au fost puşi într-o postură inconfortabilă, deoarece, deşi în general mai apropiaţi în cuget şi-n simţiri de preşedinte decât de adversarii săi, în privinţa votului uninominal au exprimat în repetate rânduri rezerve, arătându-i şi părţile mai puţin grozave, efectele perverse, chiar dacă mai greu sesizabile la prima vedere, astfel încât e de presupus că nu şi-ar dori o tranşare atât de rapidă şi fără o dezbatere serioasă a problemei, cum o presupune referendumul.

Aparenţa de diversiune dată întregului demers prezidenţial îşi găseşte explicaţia în faptul că, oricum am privi intervenţia lui Traian Băsescu în Parlament, pare cel puţin ciudat că domnia sa n-a făcut nici cea mai mică referire la subiectul aflat acum la ordinea zilei, şi anume suspendare sa din funcţie. După ce timp de doi ani de zile ne-a făcut capul calendar cu ideea fixă a alegerilor anticipate, domnia sa încearcă acum să ne abată atenţia către o altă chestiune nu atât de stringentă pe cât ar vrea să ne dea de înţeles, pe lângă faptul că bate la o uşă deschisă, cel puţin pentru electorat. Majoritatea politicienilor au atras de altfel atenţia că în Parlament există de multă vreme tot felul de proiecte de modificare a Legii electorale în sensul introducerii unui tip sau a altuia de vot uninominal (la o numărătoare sumară reiese că ar fi vreo cinci !), numai că lucrurile nu sunt atât de simple pe cât par. Un referendum ca acela propus de preşedinte seamănă pe undeva cu unul în care populaţia ar trebui să se pronunţe dacă este de acord ca trenurile din Gara de Nord să nu mai aibă întârzieri; toată lumea va fi de acord, dar discuţiile despre ce ar trebui făcut efectiv pentru a se ajunge la rezultatul dorit abia ar începe.

Interesant este că în presă apăruseră încă înaintea discursului de ieri informaţii conform cărora preşedintele urmează să sugereze organizarea unui referendum. Iniţial s-a crezut că tema o va reprezenta tocmai suspendarea din funcţie, însă n-ar fi exclus ca, surpriza fiindu-i stricată, şeful statului să fi apelat la o variantă de rezervă. Şi aşa, ideea de a se duela cu Opoziţia în referendumuri, are, fără îndoială, un scop tactic. Pe de-o parte, dată fiind popularitatea de care se bucură subiectul propus, e de presupus că un vot masiv pentru îi va crea un puternic ascendent în faţa inamicilor politici, creându-se impresia că toţi cei care se pronunţă favorabil sunt susţinătorii iniţiatorului. Pe de alta, dincolo de bizareria organizării imediate a unui alt referendum, cel legat de destituire, e greu de crezut că electoratul va mai avea starea de spirit necesară participării într-un procent semnificativ, mulţi fiind descurajaţi să se mai prezinte la urne cu intenţia de a-l demite pe proaspătul “învingător”, aflat pe val.

Rămâne de văzut cine va fi mai iute de picior şi care referendum se va organiza primul.