Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

luni, 5 februarie 2007

Tăriceanu l-a demisionat pe Ungureanu

În ciuda faptului că Traian Băsescu, într-un gest altminteri destul de puţin caracteristic, a plecat urechea la sugestia preşedintelui Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, şi şi-a oferit câteva zile de odihnă şi refacere pe pârtiile din Predeal, refuzând să mai facă politică (!?), cel puţin altfel decât prin telefon, week-endul n‑a fost tocmai unul liniştit. Buzduganele primilor doi oameni în stat au continuat să se încrucişeze, sub forma unor interviuri azvârlite prin presă, intersectând în traiectoriile lor, mai mult sau mai puţin dezordonate, capul ministrului de Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, obligat de premier să facă un “act unilateral de voinţă”, prezentarea demisiei.

Voind să mai salveze ce se mai putea salva din aparenţe, domnul Ungureanu şi‑a înfăţişat gestul, într-un mod uşor hilar, ca pe unul “de onoare”, recunoscând în acelaşi timp că nici prin gând nu i-ar fi trecut să-şi abandoneze scaunul ministerial dacă acest lucru nu i-ar fi fost cerut în mod expres. Ieri, la conferinţa de presă organizată în cinstea evenimentului, domnia sa a încercat iarăşi, în obişnuitu‑i stil confuz, să ne convingă că toată povestea celor doi români reţinuţi în Irak a fost, pe de-o parte, atât de lipsită de importanţă încât n-avea niciun rost să-i încarce memoria şi agenda premierului cu ea, dar, pe de alta, atât de gravă încât a simţit nevoia să le încarce pe ale preşedintelui!

La drept vorbind, eu unul am înţeles că, în primul moment când au aflat despre arestări, reprezentanţii ministerului, în frunte cu domnul Ungureanu, s-au temut că lucrurile pot căpăta o turnură destul de serioasă, date fiind circumstanţele, şi au hotărât să-şi decline oarecum competenţele, sau măcar să le împartă, informându-l neîntârziat pe preşedinte, în calitatea sa de şef al CSAT. Toate bune şi frumoase, dincolo de neinformarea premierului, fix în acelaşi prim moment de cumpănă, ca şef direct de partid şi guvern şi vicepreşedinte al aceluiaşi CSAT. Ce nu înţeleg este însă când şi, mai ales, în ce fel s-au dumirit cei din MAE că lucrurile stau altfel şi că cei doi suspecţi de spionaj sunt de fapt numai nişte bieţi contravenienţi ai unor reguli de ordine interioară într-o unitate militară, astfel încât totul se poate rezolva, “la nivel consular”, asemenea celor nici mai mult nici mai puţin de 7291 de cazuri “similare” ale diverşilor românaşi intraţi în conflict cu legea, pe toate meridianele globului. Asta cu atât mai mult cu cât autorităţile americane înseşi au ajuns la această concluzia abia după 3 luni, la sfârşitul săptămânii trecute!

Cu alte cuvinte, cine şi ce demersuri a făcut pentru a se afla exact ce e cu cei doi, în special în primele zile? Şi nu întreb asta în sensul de “cum au fost ajutaţi bieţii oameni?”, ci deoarece constat că, iată, nici alţi membri CSAT nu au fost puşi la curent, de unde s-ar putea deduce că şeful lor, preşedintele, a acţionat cam de capul lui, şi nici prin parlament nu a aflat nimeni nimic, aşa cum ar fi trebuit să se întâmple în cazul implicării serviciilor de informaţii (eventual în sprijinul aceluiaşi preşedinte!), servicii subordonate formal forului legislativ.

Dacă adăugăm acestor întrebări şi grija, orice s-ar spune, destul de bizară a celor doi muncitori de a se păstra o discreţie absolută, chiar şi faţă de familii – în condiţiile în care asta nu prea avea de ce să fie în avantajul lor, mai ales pe un teritoriu ostil ca Irakul – precum şi via preocupare a autorităţilor de a le respecta dorinţa, cel puţin până la izbucnirea scandalului în presă, n-ar fi exclus ca întreaga tărăşenie să fie cu “va urma”, iar demisia, sau, de ce nu, demisiile, să fie cele mai puţin spectaculoase dintre evoluţiile acestui caz.

Un comentariu:

Anonim spunea...

nu va mai lamentati pe la televiziuni, ci luati-va propria initiativa, deci faceti independent si pe rind nu la gramada, interventie in interes propriu impotriva deciziei curtii constitutionale din 18.01.2007, in cele 3 dosare conexate care dezincrimineaza insulta si calomnia deoarece mafia din autoritatile romane isi apara cu inversunare pozitiile priviliegiate si vor ca noua sa ne puna "botnita penala" la gura.
Interventia in interes propriu nu este prescriptibila si o poate declara oricine, iar ulterior declarati consecutiv recurs, revizuire si contestatie in anulare impotriva acestor hotariri. Deci ginditi-va ca daca minim 4 milioane de oameni declara separat si nu in grup aceste forme juridice, atunci va fi blocata minim 25 de ani judecarea acestei exceptii de neconstitutionalitate. Deci aceasta nu va putea fi pusa in practica niciodata si va intra in derizoriu si in penibil deoarece este contrara Constitutiei Europene si a CEDO.
tel.0745555531