“Criza rachetelor” din politica românească

Gluma suspendării preşedintelui se îngroaşă! Ieri, Camera Deputaţilor a votat cu o majoritate confortabilă (215 “pentru”, 56 “contra” şi o abţinere) amendamentele la Legea referendumului, conform cărora un preşedinte ales din al doilea tur de scrutin va putea fi demis de jumătate plus unul din voturile celor care se prezintă la urne.

Speranţele celor care văd în această procedură simplificată un atac direct la Traian Băsescu sunt puse acum în Curtea Constituţională, care, în urma sesizării de către parlamentarii Partidului Democrat ar putea declara Legea, în noua formă, ca fiind neconstituţională. Nu trebuie însă uitat faptul că, aşa cum s-a demonstrat de-a lungul timpului, organismul abilitat cu garantarea supremaţiei Constituţiei este burduşit de judecători apropiaţi mai curând de PSD, ceea ce ar putea crea mari probleme. Nu ar fi exclus ca, în încercarea de a se arăta imparţială ca tot românul, Curtea să apeleze chiar la o mică stratagemă, dând, de pildă, un aviz negativ în cazul propunerii de suspendare a preşedintelui înaintată de parlamentarii PSD şi PRM – care aviz însă, fiind pur consultativ, nu poate, practic, împiedica demersul – în schimb, în “compensaţie”, pronunţându-se în sensul constituţionalităţii Legii referendumului, inclusiv în ceea ce priveşte aplicabilitatea ei imediată.

Iată aşadar că şansele de a asista la o spectaculoasă răsturnare de situaţie şi de preşedinte cresc binişor. Întrebarea pe care nu multă lume şi-a pus-o este "ce va urma... după?". Pornind de la premisa că totul va merge şnur din punctul de vedere al Opoziţiei, iar la referendum, din cei probabil nu mai mult de 50-55 % din cetăţenii cu drept de vot care se vor prezenta (restul fiind prea scârbiţi sau debusolaţi), majoritatea o vor constitui aceia care în 2004 l-au preferat pe Năstase, ori pe Vadim, ori pe Băsescu, dar le-a trecut între timp, vom fi puşi în situaţia de a ne confrunta, în sfârşit, cu o criză politică adevărată (definită ca atare şi de actualul preşedinte), oricât de legal s-ar desfăşura tot procesul. Nu trebuie să fii cine ştie ce Mama Omida ca să-ţi imaginezi atmosfera creată începând cu a doua zi după eventuala demitere: scandalul în Alianţă va căpăta proporţii cosmice, toată lumea va da fuga în căutare de noi candidaţi (oare Băsescu ar mai avea dreptul să participe?), iar tribunii vor sesiza nesperata oportunitate şi se vor îmbulzi, scoţând din mânecuţe şi sondaje măsluite care-i dau drept câştigători detaşaţi din primul tur.

Pe mine gândul mă duce la scenele de coşmar din filmele care înfăţişează ceea ce ar urma pe planetă după un război atomic, ceva în genul seriei “Mad Max”, în care tot felul de mutanţi se luptă pentru supremaţie, nu întotdeauna cei mai apropiaţi de formele anterioare de viaţă, respectiv bipezii cu numai două perechi de braţe, cinci ochi şi trei guri, într-o lume în care majoritatea o constituie miriapodele cu şapte braţe, nouă ochi şi zece guri având şanse de reuşită. În traducere liberă, nu este deloc sigur că un mutant cu faţă cât de cât umană, gen Geoană, ar putea birui în confruntarea cu monştrii Vadim şi Becali, foarte probabilii, dacă tendinţele actuale din sondajele de opinie se menţin şi chiar se accentuează, protagonişti ai turului doi la alegerile prezidenţiale pe care Guvernul va trebui să le organizeze în decurs de trei luni de la încheierea “cataclismului nuclear”. Cât despre actuala specie dominantă, “alianţii”, în cazul unei miraculoase supravieţuiri, nu cred că va putea aspira la mai mult decât condiţia oamenilor descrisă în alt film celebru, “Planeta Maimuţelor”.

E o temă de gândire destul de serioasă pentru toată lumea, de la politicieni la alegători, dacă nu cumva riscăm să confirmăm o dată în plus zicala conform căreia “rău cu rău, dar mai rău fară rău”!