Geniul pervers al taxelor

Profitând de faptul că atenţia naţiunii – din păcate nu atât de distributivă pe cât ar fi de dorit – era captată de noul scandal al muncitorilor reţinuţi în Irak, ministrul Finanţelor, liberalul de week-end Sebastian Vlădescu, a declarat aşa, cam în şoaptă, cum obişnuieşte domnia sa, în faţa microfoanelor şi a camerelor de filmat ale giganticului trust de presă autohton de tip “Radio Erevan” că, în privinţa taxei de primă înmatriculare s‑a făcut o regretabilă confuzie, astfel încât ea nu numai că nu va dispărea şi nici măcar nu se va diminua, dar va fi însoţită cât de curând, funcţie doar de viteza de redactare a mânuţelor sale dolofane, de o nouă taxă, extinsă la toţi deţinătorii de autovehicule, asta aşa ca să mai atenueze din amărăciunea celor care‑şi reproşau că n-au fost suficient de dibaci încât să-şi achiziţioneze unul înainte de momentul atât de aşteptat al aderării la UE, văzut ca punctul de pornire al unei fericite perioade de bunăstare generală. În special a statului.

Succesor peste ani al celuilalt ministru liberal al Finanţelor de tristă amintire, tizul concomitent al ambilor părinţi ai naţiunii noastre glorioase, domnul Remeş, Vlădescu nu se lasă mai prejos în demonstrarea capacităţilor sale profesionale nelimitate în calitate de strângător‑şef al ultimilor gologani agonisiţi de compatrioţii săi, şi mai ales al celei socotite drept sine qua non pentru ocuparea unei asemenea demnităţi în Guvernul României, anume imaginaţia. Mai precis un tip aparte de imaginaţie, una pe care eu aş numi‑o, întrucâtva oximoronic, geniul imaginativei lipse de imaginaţie. Practic, un ministru de finanţe trebuie să găsescă soluţii pentru un Buget al statului cât mai îndestulător pentru toate domeniile de activitate. Ei bine, în buna tradiţie liberală, domnul Vlădescu găseşte, dar pornind de la un principiu simplu şi care, în ignoranţa noastră, am putea crede că este la‑ndemâna oricui, netrebuind să fii cine ştie ce doctor în economie şi finanţe: “mai pune-le o taxă!”. Latura sa de geniu imaginativ apare însă abia în acest punct şi se referă la tipul de taxă.

Desigur, va fi greu pentru oricare ministru de finanţe actual şi viitor să depăşească apogeul atins în perioada Remeş cu taxa de scaun, totuşi domnul Vlădescu face şi el ce poate. Eliberat de încorsetările experţilor Uniunii Europene, care, mai puţin familiarizaţi cu nivelul salariilor din România şi‑au spus pesemne că atâta vreme cât mai la vest de Ungaria un cetăţen, oricât de amărât, posesor de mijloc de transport motorizat individual îşi permite să plătească asigurări obligatorii de 1000-1500 de euro pe an, n‑o fi foc dacă şi un românaş va scoate din buzunarele-i bătute de vânt câteva mii în plus o dată, la achiziţionarea unuia, domniei sale i se deschid perspective nebănuite. Pentru început mi-aş permite să-i sugerez numai câteva noi tipuri de taxe, limitându‑mă doar la cele din domeniu: taxa de a doua, a treia şi a oricâta înmatriculare (ca urmare a eventualelor radieri), precum şi taxa de dezmatriculare, taxa de urcat la volan, taxa de stat pe locul mortului şi taxa de deschis portbagajul (pentru a căror cuantificare vor fi inventate aparate speciale de contorizare, produse şi comercializate în urma unor licitaţii trucate atribuite clienţilor politici agreaţi), taxa de înmatriculare pentru motociclete (demersuri timide au şi început), biciclete, role şi cărucioare de copii, toate cuprinzând câte “o componentă ecologică” justificată prin poluarea cu praful ridicat de pe căile de rulare, poluare ce contribuie nemijlocit la fenomenul catastrofal de încălzire globală.

Propun aducerea tuturor acestor iniţiative în dezbaterile din viitoarele campanii electorale ale PNL (chiar şi a celei pentru apropiatele alegeri europarlamentare, dat fiind sprijinul de care s‑a bucurat taxa de primă înmatriculare din partea oficialilor de la Bruxelles) prilej cu care vom înţelege şi noi, ultimii dintre tăntălăii care trăiam cu impresia că liberalii propovăduiesc “statul minimal” şi reducerile de taxe şi impozite, în ce constă cu adevărat esenţa politicilor liberale în materie de fiscalitate.