Mintea copiilor cea de pe urmă

La 17 ani după evenimentele din decembrie ’89, societatea românească, în loc să se pregătească de petrecerea pentru sărbătorirea majoratului democraţiei, pare să fi dat subit în mintea copiilor. Din multe puncte de vedere, ceea ce se întâmplă acum seamănă cu tumultul de prin primele luni ale lui 1990, ca şi când aderarea României la Uniunea Europeană nu ar fi decât un remake ceva mai catifelat după glorioasa revoluţie anticeauşistă, anticomunistă sau anti-ce o fi fost ea cu adevărat.

Războiul politic declanşat făţiş în urmă cu o lună şi jumătate, odată cu apariţia doamnei Udrea pe post de vestitor al unui bileţel aproape uitat între timp, s-a propagat uşor-uşor către presa divizată la rândul ei pe criteriul apartenenţei la trusturile controlate de “moguli”, pe de-o parte, şi de “înalte conştiinţe civice”, pe de alta, pentru ca acum să ajungă la nivelul asociaţiilor, mai mult sau mai puţin fantomatice, fiecare erijată în adevărata reprezentantă a mult-trâmbiţatei societăţi civile.

Însuşi preşedintele Traian Băsescu, într-o tentativă altminteri lăudabilă de a-şi reintra în rolul constituţional de mediator, a reuşit contraperformanţa de a adânci prăpastia dintre susţinătorii şi vrăjmaşii săi, convocând la Palatul Cotroceni numai acele organizaţii care de-a lungul vremii s-au remarcat dacă nu prin obedienţă, măcar prin împărtăşirea unor opinii politice congruente cu cele ale gazdei. Probabil că domnia sa a socotit de cuviinţă să-şi facă mâna într-un antrenament lejer cu un sparing-partner din liga de amatori înainte de a da piept cu adversarii redutabili din opoziţia parlamentară.

Între timp, intelectualii, nostalgici după vremurile în care se încolonau tăcuţi şi înveşmântaţi în alb pentru a protesta împotriva arestării abuzive a liderului Pieţii Universităţii Marian Munteanu, îşi scot de la naftalină arsenalul de jucărioare, lozinci şi panouri redecorate cu chipul doamnei ministru Macovei, başca balonzaidele portocalii cam roase de molii în ultimii doi ani, pentru a manifesta cu piepturile dezgolite în faţa mitralierelor cu moţiuni ale detaşamentelor pesedisto-peremiste şi a se aşeza în calea tancurilor de hârtie tipărită ale oligarhilor Patriciu, Vântu şi Voiculescu. Pe ce căi neguroase şi măgurene a apucat-o fostul idol al intelectualilor ştim cu toţii, ce va fi cu cei de astăzi, om trăi şi om vedea.

După ce românii au contabilizat în istoria lor un rege, Ferdinand, supranumit Întregitorul, ca semn al preţuirii pentru opera sa de făurire a vremelnicei Românii Dodoloaţe, sunt pe cale de a se alege acum cu un preşedinte căruia i se poate acorda, cu cel puţin tot atât temei, porecla de Traian Dezbinătorul.