Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

marți, 28 aprilie 2020

DE LA REMDESIVIR LA SUPIȚA DE PUI

… 74. Revenind (în principiu pentru ultima oară, dar nu promit) la teoria mea (conspiraţionistă) favorită, că mult mai mulţi oameni au fost infectaţi cu coronavirus şi au trecut deja prin şi de boala COVID-19 decât par să creadă – pe ghicitelea şi ei, în lipsa unor studii dedicate – specialiştii, am să înşir argumentele mele, bazate doar pe ce (ni se spune că) se ştie şi pe logică.

Aşadar, în condiţiile în care: 1. avem de-a face cu o afecţiune extrem de contagioasă, unde un singur om poate să infecteze, de pildă, un întreg spital (vezi „cazul Gerota”) înainte să prindă cineva de veste; 2. 80% din pacienţi sunt asimptomatici sau au forme uşoare, care se confundă cu o gripă banală, şi doar vreo 10% ajung să dezvolte forme severe, necesitând internare şi, eventual, terapie intensivă; 3. autorităţile din China, ţara de unde a pornit totul, par să fi reacţionat cu întârziere în a lua măsuri, pe de-o parte, şi, pe de alta, pentru a avertiza lumea întreagă despre ce se întâmplă cu adevărat, indiferent dacă, în această a doua privinţă, intenţionat, ca să ascundă realitatea, sau pentru că pur şi simplu au înţeles şi ele greu despre ce e vorba [paradoxal, vorbim despre ipoteza că virusul e natural, pentru că dacă ar fi fost scăpat din vreun laborator e de presupus că, ştiind momentul exact, asiaticii ar fi fost mai prompţi cel puţin în prima privinţă, respectiv să oprească răspândirea lui, presupunând că nu au aflat cu întârziere şi despre accident şi/sau că nu l-au lăsat liber cu intenţie, cum mai cred unii şi mai duşi cu pluta (decât mine) în a îmbrăţişa teoriile conspiraţiei] – şansele ca primii oameni infectaţi (de la liliac sau cine ştie ce altă dihanie) să se fi aflat fix în cei 10% cu simptome grave, astfel încât să fi ajuns direct la spital (eventual teleportându-se, nu cu vreun mijloc de transport public aglomerat) şi să (se) dea alarma în lumea medicală înainte ca boala să se fi răspândit masiv în comunitate sunt… (invers) proporţional mai reduse decât să fi fost dintre cei(lalţi) 80%, asimptomatici, care s-o fi împrăştiat pe scară largă înainte ca autorităţile (chineze), oricât de bine intenţionate şi prompte, să realizeze că e vorba de un nou virus (probabil doar după ce au văzut că prea sunt mulţi cei cu o pneumonie severă, chiar letală,… de sezon) şi să ia măsuri. Iar cum relaţia (aeriană) Wuhan-Milano înţeleg (din ce-am citit) că e cam la fel de strânsă şi dezvoltată ca Milano-Bucureşti…

75. Ce-mi plac mie specialiştii – medici, epidemiologi, infecţionişti… – care admit cu sinceritate că nu ştiu (fiindcă nu ştie nimeni) cum se tratează COVID-19, dar ştiu foarte bine cum… NU se tratează. Pe bune acum, s-or fi făcut studii aprofundate, ştiinţifice, despre efectele (sau lipsa lor) ceaiului de muşeţel sau ale supiţei de pui?! Adică ni se tot spune de la începutul pandemiei că sunt foarte multe cazuri, peste 80%, cu simptome uşoare sau chiar asimptomatice, respectiv de oameni care se vindecă de la sine, cu NIMIC, fără măcar să ştie că au fost infectaţi, dar categoric gargara cu apă cu sare, vitamina C, băile fierbinţi, ceaiurile calde, țuica fiartă etc., nu au cum să ajute. [Nu vorbim, firește (iar asta ar trebui să înţeleagă şi specialiştii ăia plimbaţi pe la televizor), despre cazurile atât de grave încât ajung la terapie intensivă!]

76. Nu ştiu cum se tot făcea, dar într-una din zilele trecute, de fiecare dată când comutam, în obişnuita mea zapare în goană după ştiri din surse cât mai diverse, pe canalul (mai mult sau mai puţin de televiziune) Digi 24, dădeam peste următorul titlu: „Firea, despre testarea în masă a medicilor”.

Dat fiind că, pe de-o parte, cei de-acolo nu invită şi nu arată mai niciodată pesedişti, „obiectivitatea” lor maximă constând în a le, chipurile, contrapune miniştrilor PNL cel mult nişte analişti „independenţi” de sorginte pupincuristbăsistă; pe de alta, madam primar vorbea, la fiecare apariţie, despre orice, mai puţin despre testări şi despre medici; iar pe de-a treia (parte, că am mai stabilit o dată că nu trebuie să fie doar două), tocmai fusese asasinat mediatic Streinu-Cercel, iar exagerările grosolane şi gogomăniile gigantice ale prompteriştilor digişti se număraseră printre principalele arme de asalt, m-am tot întrebat unde intenţionează să ajungă de data asta şi ce acuzaţii monstruoase pregătesc pentru primăriţă: să insinueze că nu e „în masă”, ci, eventual, „pe masă” [dislexie manifestată şi cu documentul lui Streinu-Cercel, când una citeau din el şi alta se făceau că (NU) înţeleg], indiferent ce şi-or fi imaginat ei că înseamnă asta rău?; să sugereze că procedura e făcută ÎMPOTRIVA medicilor, prin coerciţie fizică şi psihică, urmărindu-se de fapt nu testarea, ci uciderea lor „în masă”?; să „demonstreze” că procedura costă întregul buget al primăriei Capitalei rămas după „investițiile” la fel de inspirate în Catedrala Mântuirii Neamului?; să pară că, de fapt, madam Firea SE OPUNE testării, deşi ar fi bună, ajungându-se astfel, din vina ei, la pierderi de vieţi doctoriceşti?… Oricum, ceva naşpa despre ea.

Niciun comentariu: