ÎNTREBĂRI DESPRE ÎNTREBĂRI
… 66. Chiar dacă jurnaliştii şi, mai ales, prompteristele de la posturile de știri nu s-au săturat să le pună, eu m-am săturat să-i aud pe guvernanți, precum ministrul Sănătăţii sau, mai rar şi mai aplicat, cei ai Internelor şi Finanţelor, ori însuşi premierul, şi specialiştii, cu sau fără ghilimele, ca Marinescu, Arafat, Rafila, Streinu-Cercel şi câteva cucoane de pe la spitalele din provincie, invitate cvasipermanente, răspunzând, cel mai adesea stereotip şi fără vreun aport informaţional proaspăt, la întrebări gen „când se va atinge vârful pandemiei?”, „câţi infectaţi/morţi (?!) vom avea?”, „când vom putea ieşi din izolare?”, „când se deschid granițele?”, „va mai fi un al doilea val al pandemiei?”, „virusul a suferit mutaţii?”, „când vom putea reporni economia?”, „ce trebuie să facem când se ridică restricţiile?”, „când vom reveni la o viaţă normală?” sau chiar la mai esenţiala şi concreta „ce măsuri luaţi pentru a depăşi criza economică?”, de unde aflăm în general că totul depinde doar de populaţie – dacă stă cuminte în case, dacă nu se duce în vizite la rude, dacă poartă mască şi mănuşi (inclusiv după revenirea la… aproape normalitate), dacă respectă „distanţarea socială” (idem) etc.
Ei bine, eu aş vrea să ştiu nu atât ce putem face noi, oamenii de rând, pentru noi înşine, cât ce fac autorităţile, actuale şi viitoare, aşa încât aş pune deja cu totul și cu totul alte întrebări: „câte paturi de terapie intensivă (de-alea cu „ventilatoare”) plănuiţi să inauguraţi în viitorul foarte apropiat (2-3 luni)?”, „aveţi bani pentru ele?”, „s-au deblocat importurile?; iar dacă nu, ce faceţi pentru asta?”, „aveţi soluţii concrete de producţie internă?”, „câte spitale, eventual de campanie, puteţi da în funcţiune până la toamnă (când mai toţi experţii avertizează că va veni acel „al doilea val”), „ce procent din PIB aveţi de gând să alocaţi (la rectificarea bugetară şi în bugetele următoare) pentru Sănătate, ca să nu mai fim codașii Europei cu actualul 5%?”, „există discuţii pentru un pact naţional în acest sens cu toate formaţiunile politice?”, „ne puteţi da asigurări că veţi face stocuri suficiente de materiale necesare, inclusiv de medicamente pentru tratament sau vaccinuri, atunci când vor apărea?” etc. Asta deoarece, din câte am tot înţeles până acum şi am cam văzut din exemplul Germaniei, cel mai important, de la un moment dat încolo, nu e să ne băgăm (definitiv) în gaură de şarpe ca să ne ascundem de virus, ci ca sistemul de sănătate publică să fie capabil să facă faţă dacă oamenii se vor mai şi îmbolnăvi, odată ieşiţi din actuala carantină generalizată.
67. După ce ieri, mai cu seamă spre seară, l-am făcut şi eu cum mi-a venit la gură şi în minte pe Adrian Streinu-Cercel pentru documentul acela din care, conform relatărilor presei şi postărilor de pe Facebook, ar reieşi că aproape vrea să-i eutanasieze pe oamenii de peste 65 de ani ca să nu-i mai ocupe prea puţin numeroasele paturi de terapie intensivă, azi-dimineaţă l-am citit şi eu cu ochii mei, prilej cu care am constatat că dracul nu e chiar atât de negru şi nici documentul atât de sinistru. În afară de nişte naivităţi (cam grosolane) legate de lucruri oricum ieşite din sfera de competenţă a profesorului, cum ar fi măsurile – hodoronc-tronc – economice, de genul „TVA-ul va fi oprit”, „Taxele vor fi suspendate pentru toată lumea”, „Toate costurile vor fi decontate de Stat NU de cetăţeni. Aici intervine Fondul de Rezervă al Ţării” şi al unor prevederi doar neaprofundate suficient, cum ar fi decalarea programului de muncă pe grupe de vârstă, ceea ce, pe lângă faptul că oameni de leaturi diferite tot vor veni în contact, dar cu două ceasuri mai târziu, m-a făcut să-mi imaginez o situaţie de pe un şantier, unde un tânăr de 25 de ani are ca sarcină săparea unui șanț, iar un matur de 45 introducerea unui – să zicem – cablu în ea, doar că, în conformitate cu prevederile documentului, cel din urmă trebuie să vină la muncă la ora 7.30, iar primul la ora 9.30, măsurile sunt foarte asemănătoare cu cele deja aplicate, de unde se poate deduce inclusiv că documentul nu e atât de recent pe cât presupunea presa.
Privitor la persoanele peste 65 de ani, se vorbeşte într-adevăr de izolare, dar fără a se insista pe mutarea lor în spaţii speciale, „conceptul casă” fiind definit într-o accepţie mai largă, cuprinzând „propria locuinţă”, „locuinţă de vară”, „apartament închiriat”…; doar cei care n-au alte posibilităţi vor fi „instituţionalizaţi prin rechiziţionare de hoteluri etc.”.
Ca o părere proprie (carevasăzică a mea), procedura mutării bătrânilor în cămine sau în alte „facilităţi” de acest tip ar fi una mai degrabă criminală, într-o ţară (recte a noastră) unde principalele focare de infecţie cu coronavirus sunt tocmai spaţiile administrate de autorităţi, în frunte cu spitalele, fapt care, printre altele, mă face să mă întreb dacă s-a introdus deja în „definiţia de caz”, pentru „anchetele epidemiologice”, şi perindarea „contacţilor” printr-un astfel de stabiliment. Adică, pe lângă întrebarea-standard, dacă s-a întors din altă ţară, eventual aflată în „zona roșie”, un om (cu simptome) trebuie neapărat chestionat dacă a trecut în prealabil pragul (sau poarta) unui spital, indiferent pentru ce afecţiune minoră, cum ar fi o luxaţie a gleznei, sau chiar dacă doar şi-a vizitat o rudă internată, iar un răspuns pozitiv îl face automat suspect şi eligibil pentru un test de COVID.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu