IOHANNIS, CEAUȘESCU, NIȘTE MANELIȘTI ŞI BARZA CHIOARĂ

... 39. Sigur că, după Revoluţie, am avut şi preşedinţi mai răi decât Iohannis (în ordinea numerelor de pe tricou şi a nemerniciei: Iliescu şi Băsescu, sau invers), dar ieri a fost poate pentru prima oară când m-am simţit ca pe vremea lui Ceauşescu, chiar şi făcând abstracţie de izolarea la domiciliu, stocurile de alimente şi cumpărăturile aproape cu buletinul: după un puhoi de ştiri (ca de la Europa liberă) cu medici care n-au de niciunele şi îşi dau demisiile în plină pandemie, cu spitale infectate cu COVID-19 din neglijenţă şi prostie etc., a apărut la televizor preşedintele să ne spună să stăm liniştiţi la locurile noastre, că autoritățile îşi fac treaba în mod exemplar.

40. Cam pe aceeaşi linie, premierul Orban, şeful guvernului „meu” (recte lui) Orbannis, ne-a anunţat cu emfază că, atunci când România raporta primul caz de infectare cu coronavirus, Spania avea numai vreo două, Franţa vreo zece, Germania tot pe-acolo, în timp ce acum, când noi avem doar două mii şi ceva, ei au cu zecile de mii, semn că, din nou, autorităţile noastre sunt mai cu moţ decât ale lor. Dat fiind, însă, că, după cum orice om nerinocerizat încă şi de noul virus pedelisto-penelist ştie, la noi numărul testărilor zilnice este de zeci de ori mai scăzut decât la ei, personal am înţeles numai adevărata amploare pe care foarte probabil o are deja şi în România extinderea epidemiei.

41. Nu vreau să sugerez că autorităţile de la Bucureşti (ca să mă exprim în termenii Europei libere, dacă tot m-am stârnit) fac testările… pe sprânceană, în mod bine orientat, astfel încât să jongleze cu cifrele zilnice [că, de pildă, una e să testestezi azi (doar) în Suceava, devenită principalul focar al epidemiei, şi alta să o faci într-un centru de carantină unde n-a avut nimeni niciun simptom şi tocmai te pregăteai să le dai tuturor drumul acasă, astfel încât numărul de cazuri noi rezultat va diferi substanţial], dar mă mir cum nimeni (din presă) nu a avut curiozitatea să facă o socoteală aritmetică simplă, de scădere, bazată pe numărul anunţat de GCS, al testărilor TOTALE, prin care ar fi aflat că, în mod inexplicabil pentru mine, după un vârf de peste 2210 de teste sâmbătă (?), acestea au scăzut permanent: 1797 duminică…1643 luni… 1551 ieri. Acum, ori acel 2210 n-a fost real, ori…

42. Tot apropo de cifre „încurcate” (cu sau fără ghilimele), dacă la un număr de câteva (doar – oricât de sinistru ar suna) zeci de morţi, deja autorităţile au pierdut pe drum şi, eventual, au găsit mai târziu ba câte unul, ba câte… 13 (?!), mă întreb ce s-ar întâmpla dacă, Doamne fereşte!, am ajunge la raportări de ordinul de mărime din Italia sau Spania. Zilele trecute a fost „încurcat” şi numărul (deocamdată tot mic, de data asta din păcate) de cazuri de vindecare: în aceeaşi zi au apărut, pe aceeaşi sursă OFICIALĂ, apoi diferit pe două (Ştirioficiale.ro şi Datelazi.ro), când 180 de vindecaţi, când 209, ceea ce, dincolo de o eroare umană oricum inacceptabilă într-o asemenea situaţie, mai ales prin durata perpetuării ei, şi putând fi încadrată la mult hulitele (şi ameninţatele cu închiderea site-urilor care le propagă!) fake news-uri, putea induce o stare de panică în rândul populaţiei, în condiţiile în care se vehiculează informaţia (reală sau nu) că există cazuri în care unele persoane vindecate ar fi recidivat sau s-ar fi îmbolnăvit din nou, contrazicând teoria imunizării (inclusiv colective, de mai târziu).

43. Având în vedere dacă nu toate, măcar o parte din cele de mai sus, ce ar trebui să înţelegem din bâlbele pe tema „testării în masă” (vorba vine) a bucureştenilor, iniţiată de primărie în colaborare cu cel mai reputat specialist în domeniu, Adrian Streinu-Cercel, care, dacă bine am înţeles eu, ar vrea să verifice inclusiv bănuiala (şi a mea, exprimată zilele trecute) sau de-a dreptul speranţa că pandemia este poate chiar dincolo de apogeu, în sensul că multă lume a trecut deja prin boală şi s-a imunizat? Cumva autorităţile centrale se tem că un astfel de studiu le-ar zădărnici manipularea cifrelor cu oameni infectaţi, fiindcă n-ar fi exclus ca, din cei 10.000 de bucureşteni testați, să reiasă că măcar vreo 4-5 mii sunt (sau au fost, dar asta e altă discuţie) atinşi de coronavirus?

44. Toată lumea se oripilează şi îi pune la stâlpul infamiei pe zecile de mii (?!) de români care au fost amendaţi (cu sume deja astronomice) pentru „nerespectarea prevederilor ordonanţelor (militare?!)”, recte fiindcă au ieşit din casă fără declaraţia pe proprie răspundere sau cu ea… „incompletă” sau „completată eronat”. Dincolo de confuziile dintre carantina, respectiv (auto)izolarea la domiciliu a celor suspecţi de infectare şi cea generală, în care ne aflăm cu toţii (poate ar trebui inventat un cuvânt, aşa cum s-a întâmplat cu „contacţi”), mă mir că aceeaşi toată lumea pleacă de la premisa (de-a dreptul absurdă, din punctul meu de vedere) că tablagiii de la structurile însărcinate cu verificarea au devenit peste noapte competenţi, inteligenţi şi integri, astfel încât nici măcar un singur individ dintre acele zeci de mii de „inconştienţi” nu a fost victima unui abuz sau a imbecilităţii proverbiale a vreunui tab-major din poliţie. Asta ca să nu mai spun (fiindcă intenţionez s-o fac mai pe larg într-un articol dedicat) că prevederile însele sunt interpretate în fel şi chip, astfel încât, de pildă, unii spun că oamenii care nu dispun de imprimantă trebuie să copieze cuvânt cu cuvânt întreaga declaraţie-tip (schimbată şi ea deja de două ori în tot atâtea zile de autorităţi!), deşi în ordonanţă e prevăzut în mod expres (dar cine stă s-o citească?; în mod sigur nu tablagiii!) că trebuie numai numele, adresa, motivul deplasării (deci nu şi înşirarea celor doar posibile), data şi semnătura, sau controversele care au apărut vizavi de prezentarea Declaraţiei pe tabletă sau smartphone, fiindcă unii (mărginiţi, nu doar din MAI) înţeleg prin „olograf” definiţia din Dex a termenului (brusc sunt cu toţii loviţi de acribie), deşi, la o adică, „olografă” e şi semnătura de pe permisele de conducere sau de la bănci, făcută însă cu un fel de pix digital (se cheamă cumva, dar îmi scapă numele acum). Fapt pentru care eu o să ies din casă (până acum am ieşit doar de două ori, în weekend, cu o variantă „digitală”, pe telefon, a documentului, care după unele surse n-ar fi fost conformă; noroc că nu m-a prins nimeni) cu patru variante: una tipărită (altminteri foarte prost, pentru că tuşul din imprimantă e pe sfârşite şi n-am de unde să cumpăr altul, că sunt închise magazinele de profil); una scrisă de mână (cu cea stângă, ca să aibă organul de furcă în a o descifra; a nu se înţelege că scriu cu mult mai frumos cu dreapta!); una ca până acum, în telefon, unde m-am semnat NEolograf, cu degetul pe ecran, rezultând exact un specimen precum cel de pe permisul auto; şi una care reprezintă o fotografie a variantei tipărite, cum explica un ofiţer imbeciloid că trebuie, doar că, vă spun un secret, nu e chiar aşa, ci am făcut poza versiunii din calculator, de pe ecran, cea de previzualizare înaintea tipăririi, dar care arată la fel (semnătura e cea electronic-olografă, identică celei strict de mână), asta fiindcă pare mai important formatul, respectiv JPEG în loc de PDF (nu că vreun miliţian de rând ar face distincţie, dar acela era ditamai chestorul sau ceva). Sper să nu îngroş rândul „nenorociţilor” care chipurile se sustrag carantinei.

45. Pe de altă parte, am nişte vecini manelişti şi oligofreni (constatare făcută cu mult înainte de epidemie), care toată ziua se plimbă pe holurile blocului pentru a se vizita unii pe alţii, atât pe acelaşi etaj (e adevărat că una din familii, cu bunici, nepoţi, cuscrii… ocupă două apartamente pe acelaşi palier, dar oricum trec mai des dintr-unul în altul decât eu din sufragerie în bucătărie), cât şi la etaje diferite. Oare lor nu le-o trebui Declaraţie să iasă din apartamente? (În paranteză fie spus, am fost dintotdeauna conştient că, indiferent când îmi va suna ceasul, prostia altora va fi cea care-mi va veni de hac.)

46. Apropo de rinocerizarea pomenită mai sus, există (multă) lume care se bucură că epidemia din România e gestionată (recte magistral) nu de către PSD, cu alde „Veorica” şi „Dracnea”, ci de mult mai destoinicii liberali Orban, Vela, Cîţu & Co. Avantajul rinocerilor este că, istoria contrafactuală neavând cum să fie dovedită, vor putea spune asta chiar şi dacă vom pieri până la unul sub înţeleapta cârmuire pedelisto-penelistă, ultimul dintre ei rămas în picioare putând să jure că tot ar fi fost loc de mai rău, astfel încât, de pildă, dacă ne-ar fi condus pesediştii, pe lângă toţi cei 22 de milioane de români ar mai fi fost răpuşi şi o parte din bulgari.

47. Uitându-mă pe decesele de la noi, constat că foarte multe au un anumit „tipic” (dincolo de „comorbidități”): testarea pentru coronavirus a fost efectuată la un moment dat, după ce victimele au ajuns în spital, fără să fi fost „contacți” ai unor persoane infectate, iar rezultatele au sosit adesea chiar post-mortem, de unde autoritățile au concluzionat că s-a declanșat „transmiterea comunitară” a virusului. Mie îmi sună însă mai degrabă a transmitere intraspitalicească, așa cum se întâmplă cu „infecțiile nosocomiale”, foarte... la modă în România, unde odată ce ai ajuns într-un spital...

În (provizoriul) final, îmi reiterez speranţa că totul va fi bine, bazată însă, în exclusivitate, nicidecum pe (IN)competenţa autorităţilor, ci pe vorba de duh (românească): „berzei chioare îi face Dumnezeu cuib”.