DOCTORUL ŞI INGINERUL

… 71. De câteva zile urmăresc, literalmente siderat, aproape mut de stupefacţie (înjurăturile pe care le trag de unul singur prin casă la adresa unora şi altora dintre protagonişti nu se pun), cum o mână de (prea puţini) oameni încearcă să-i convingă că 2 x 2 NU fac 5 pe cei (mult prea) mulţi, care fie refuză să se uite, măcar, pe tabla înmulţirii, fie nu izbutesc cu niciun chip s-o înţeleagă.

Cum nici metodele de a demonstra un adevăr atât de simplu nu sunt foarte numeroase, la fel cum este greu să încerci să dovedeşti, de pildă, că litera „a” este… litera „a”, diferită de „b”, „c” şi aşa mai departe, astfel încât de la un moment dat încolo nu faci altceva decât să te repeţi şi tu ca papagalul, riscând să cazi într-un ridicol chiar mai mare decât al ignoranţilor, n-am să mai adaug pe tema demiterii şi umilirii publice a lui Streinu-Cercel decât că mi-a prilejuit, printre multe altele, spulberarea iluziei că măcar Ludovic Orban şi-a păstrat ceva din bruma de bun-simţ de membru al unui partid (oarecum istoric) cu care am simpatizat aproape un sfert de veac (începând din 1990, ca să nu existe confuzii, la un calcul invers), PNL fiind acum, din punctul meu de vedere, pe deplin înghiţit şi digerat de sinistra creatură pedisto-pedelistă de sorginte băsistă, aşa cum se întâmplă prin filmele horror SF cu hoardele de zombi care îi atacă şi îi muşcă pe oamenii sănătoşi (indiferent de nivelul lor de inteligenţă original) transformându-i în nefiinţe asemenea lor. Orban s-a propulsat, astfel, direct în galeria (mea) cu personaje scabroase şi grobiene postrevoluţionare, ireverenţiosul său „Cercel” (cu vădit accent de „cercel”) stând (cel puţin) pe acelaşi nivel cu „măi animalule” al lui Iliescu şi „găozarul” şi „ţiganca împuţită” ale lui Băsescu, cu menţiunea că ultimii doi se adresau unor jurnalişti, pentru care, pe undeva, ocările politicienilor fac parte din riscurile meseriei (cel puţin în România), în timp ce Orban vorbea, totuşi, despre un profesor în medicină, infinit mai titrat decât un inginer tecemist șomer ca el.

În acelaşi timp, nu pot să nu remarc că, într-o ţară în care şi-aşa oamenii aveau reticenţe (îndreptăţite) să-şi manifeste cu entuziasm, asemenea italienilor, spaniolilor, americanilor, dragostea fierbinte pentru personalul medico-sanitar dintr-un sistem… pe care îl ştim cu toţii, o denigrare a celor aflaţi, nu-i aşa?, „în prima linie” (iar Streinu-Cercel rămâne pe baricade, ca o veritabilă avangardă, indiferent de cele petrecute zilele astea, doar dacă nu i s-o face lehamite de tot şi de toate) venită de la cel mai înalt nivel, de la preşedinte şi premier, aceiaşi care cu câteva săptămâni în urmă nu ştiau cum să-i mai îmbrobodească cu linguşeli şi şpăgi oficiale de teamă să nu ne lase pe toţi cu curu-n baltă, e tot ce mai trebuia ca să fie limpede că nu va mai vedea nimeni prea curând români aplaudând prin balcoane şi cântând ode pentru medici.

Sper totuşi că, înainte de a părăsi comisia anti-COVID, Streinu-Cercel i-a învăţat pe câţiva colegi măcar de unde se pornesc aparatele acelea de testare şi a trecut pe curat, într-o formă dactilografiată, schemele terapeutice pe care le-a prescris pentru întreaga ţară, altminteri existând riscul să nu-i fie descifrat scrisul de doctor, de vreme ce unii n-au fost în stare să înţeleagă corect nici ce a scris cu litere de tipar, la două rânduri, pe niște coli A4 cu antet.