Dracul îşi vâră coada în tranzacţia castelului Bran

După campania furibundă de retrocedări ale castelelor patriei către foştii proprietari (altminteri, firească), statul român se vede în situaţia de a începe să le răscumpere, rând pe rând. Primul pe listă pare a fi Branul. Urmaşii lui Dracula, băgând ei de seamă, probabil, că a fi proprietar de castel în secolul XXI nu este tocmai o afacere de succes (în ciuda faptului că preţul unui bilet de intrare a ajuns, brusc, similar cu acela al vizitării Luvrului!), s‑au hotărât, după numai câţiva ani, să‑l înstrăineze. Atitudine legitimă şi de înţeles. Mai greu de explicat este însă aceea a preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, devenit peste noapte un veritabil agent imobiliar al lui Dominic de Habsburg, actualul deţinător. Visându‑se, presupun, de mic, mare castelan, domnul Căncescu pare a ţine la vehiculatul preţ de 60 de milioane de euro, mai mult decât vânzătorul însuşi. Fără a rosti măcar o dată termenul de “negociere”, mai marele braşovean e hotărât să se facă luntre şi punte pentru a intra, într‑un fel sau altul în posesia Branului. Ba mai mult, s‑a lansat într‑o polemică acidă cu ministrul culturii, Adrian Iorgulescu, care a îndrăznit să înainteze o altă sumă pentru ipotetica tranzacţie, respectiv 15 milioane de euro. Ideea ca un edificiu de importanţa istorică a Branului să revină în patrimoniul statului mai curând decât să intre pe mâna vreunui mare amator de cultură şi artă gen Gigi Becali este desigur salutară. Chestiunea preţului însă, în orice afacere de vânzare‑cumpărare este una supusă negocierilor. În schimb, prin comportamentul său, domnul Căncescu a validat orbeşte suma propusă de proprietari, lucru ce nu poate naşte decât suspiciuni (să fie vorba iarăşi despre comisioane?). Asta pe lângă dificultăţile sporite pe care le va întâmpina Ministerul Culturii în cazul în care s‑ar hotărî până la urmă să facă uz de dreptul său de preempţiune.