Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

vineri, 12 ianuarie 2007

Răvaş de la Călin


Joi seara, la Antena 3, am asistat la una dintre cele mai bizare ediţii ale emisiunii “Sinteza zilei”. Timp de o oră şi jumătate, doamna Elena Udrea, într‑o stare care ar fi reclamat, poate, efectuarea unui test de suflat în fiolă, a turuit despre câte‑n lună şi‑n stele, arareori întreruptă de domnii Ion Cristoiu şi Mihai Gâdea. Chemată de fapt, din câte am dedus, să dea socoteală despre propriile‑i afaceri cu RAAPPS, blonda şi tot mai durdulia doamnă a contracarat prompt, lansându‑se într‑un atac dur la adresa adversarilor politici. Din noianul de poveşti confuze, care i‑a pus pe amfitrionii emisiunii în hilara situaţie de a nu pricepe absolut nimic, după cum a reieşit mai târziu, când practic s‑au arătat incapabili să pună vreo întrebare logică invitatului următor, Răzvan Petrovici, una dintre victimele furiei pedistei, s‑a desprins aceea a unei “scrisori”, adică a unui “carneţel (ceva cu antet)”, sau mai precis “un bileţel”, dacă nu cumva “ceva, aşa, ca o carte de vizită mai mare”, de o culoare incertă, între roz şi galben, pe care cândva domnul Tăriceanu i l‑ar fi adresat preşedintelui Băsescu în încercarea de a‑l determina să intervină în favoarea lui Dinu Patriciu. Misterele selectivei memorii feminine nu au fost dezlegate pe deplin, doamna Udrea nelămurindu‑ne nici cum de nu şi‑a amintit de respectiva... nu se ştie ce (personal aş fi tentat să cred că era, de fapt, o foicică dintr‑aceea lipicioasă, de birou, aşa‑zisele “sticky papers”) mai demult, în contextul interminabilelor discuţii despre amestecul lui Tăriceanu în cazul Patriciu, iniţiate tot de dumneaei, nici ce s‑a întâmplat cu răvaşul şi nici măcar ce fel de adresare folosea premierul (să fi fost vorba despre “Dragă Băse”?). Probabil că la momentul acela, tensiunile între palate nedezlănţuindu‑se încă, doamnei consilier, pe atunci, nu i s‑a părut nimic neobişnuit într‑un asemenea demers. Cert este că amintirea apare într‑un moment cât se poate de nimerit, în preziua Congresului PNL. Numai că efectul s‑ar putea să fie invers decât cel scontat, liberalii fiind mai curând tentaţi să se adune “strâns uniţi în jurul conducătorului iubit”, care apare mai mult ca oricând drept victimă a unei cabale prezidenţiale cusute cu aţă galbenă. Sau roz.

Niciun comentariu: