Preşedintele derutat

După o săptămână de scandaluri şi acuze reciproce, aduse în special prin ricoşeuri succesive între pereţii palatelor Victoria şi Cotroceni, liderilor PD şi PNL le‑a venit mintea cea de pe urmă şi, în urma şedinţelor de ieri, au ajuns la concluzia că este reciproc avantajos să pună batista pe ţambal şi să‑şi vadă împreună de guvernare. Nici măcar ulterioara apariţie televizată a preşedintelui Băsescu, despre care vreau să vorbesc, nu a mai fost ce era odată...

Am văzut aseară, la TVR 1, un preşedinte, dacă nu speriat de‑a dreptul, aşa cum li s‑a părut multora, cel puţin derutat. Când toată suflarea românească aştepta o ripostă dură la adresa premierului, care numai ce‑l acuzase de porniri autoritariste, şeful statului a adoptat o poziţie mai curând defensivă, puţinele izbucniri, dictate doar de temperamentul său vulcanic, adesea imposibil de stăpânit, îmbrăcând haina unor dojeni sentimental‑paterne, o dată cu evocarea amintirilor, nu din copilărie, ci din campania electorală, când, pe atunci candidatul Băsescu îl purta de mânuţă pe sfiosul Tăriceanu şi‑l înghioldea de la spate pentru a se arăta şi el în public, cu vorbe blânde precum “Hai, măi Căline, du‑te să te cunoască lumea...”. Iar acum, nerecunoscătorul...

Cât despre partea serioasă a interviului, am asistat, în opinia mea, mai întâi şi‑ntâi la un autodenunţ cu accente penale! Referindu‑se la povestea, cam a la Haralamb Zincă, vorba domnului Berceanu, de spionaj şi trădare în care este implicat fostul ministru al Economiei, Codruţ Şereş, Băsescu a mărturisit că, într‑o şedinţă de Guvern, domnia sa i‑a avertizat pe membrii Cabinetului despre faptul că telefoanele unor afacerişti şi intermediari în diversele procese de privatizare sunt puse sub supraveghere, astfel că ar fi mai înţelept din partea oficialilor români s‑o lase mai moale cu convorbirile lungi şi pline de substanţă. Cu alte cuvinte, dacă, de pildă, domnul Şereş l‑ar fi ascultat şi, în loc să pună ţara la cale prin telefon, ar fi făcut‑o şi el, ca tot omul, la o băută, astăzi Parchetul şi DNA nu ar fi avut probe împotriva lui! Păi dacă pornim de la ideea că nu iese fum fără foc, şi că fostul demnitar (negustor cinstit, desigur, până la proba contrarie, conform prezumţiei de nevinovăţie) ar fi avut, cât de cât, conştiinţa nu tocmai curată, cum par procurorii convinşi, ar fi putut scăpa numai şi numai fiindcă i‑a ţinut Preşedintele de şase! Ceea ce aduce pe undeva cu complicitatea, ori cu favorizarea infractorului. De cercetat, nu‑i aşa? Se autosesizează cineva?

Revenind acum la scandalul bileţelului, atins cam în treacăt, domnul Băsescu ne‑a arătat numai limitele pregătirii sale în domeniul logicii. Într‑o tentativă disperată de a trage restul de spuză rămas pe turta lui cam nedospită, s‑a străduit să ne convingă că, dacă n‑ar fi prezentat în faţa opiniei publice răvaşul, vechile practici moştenite de la PSD ar fi continuat nestingherite şi în era... Tăriceanu. Numai că el a fost scos de la naftalină la aproape doi ani de la consumarea faptelor, timp în care, cu toată acribia de care‑l putem crede în stare, domnia sa nu a reuşit să mai adune nicio altă probă despre eventuale nelegiuiri similare, după cum a recunoscut. Aşa încât, chiar şi admiţând că este vorba de o dovadă clară de amestec al premierului în treburile Justiţiei, adăugată la “dosarul” scandalului cu telefonul dat fostului procuror general şi convocarea doamnei Macovei la o întrevedere informală între patru ochi, asupra căruia însă Consiliul Superior al Magistraturii s‑a pronunţat deja, o putem considera o stângăcie de început de mandat, nerepetată din fericire, semn că măcar Tăriceanu, spre deosebire de alţii, a fost în stare să înveţe din greşeli. Iar povestea bileţelului, adusă abia acum în prim plan, are valenţe de ciocănit la o uşă gata deschisă.