Afacerea “Bileţelul” – scurt bilanţ pseudoistoric

După lupte seculare, care au durat fix două săptămâni, de la amintirile în direct ale doamnei Udrea, scena politică românească arată ca un câmp de luptă, după o mare bătălie, unde când şi când se mai aude câte un foc de puşcă rătăcit, tras într‑o doară spre tranşeele adverse în care combatanţii îşi refac forţele şi îşi stabilesc stategia viitoarelor atacuri. Speriat de amploarea luată de operaţiuni, Traian Băsescu, pentru care scandalul bileţelului, întors spre surpriza domniei sale împotriva‑i, tinde să reprezinte un fel de război din Kosovo al preşedintelui Constantinescu, respectiv un moment de cotitură, marcând începutul unei scăderi drastice de popularitate, bate în retragere, repliindu‑şi trupele încă fidele ale democraţilor şi platformiştilor. Până şi domnul Stolojan, victimă oarecum colaterală, implicat în povestea ALRO, unde faptul că deţine câteva acţiuni chipurile “nesemnificative” nu‑l scuteşte de neplăcuta postură de a se fi aflat într‑un conflict clar de interese atunci când în calitate de consilier prezidenţial milita activ pentru obţinerea de către societatea din Slatina a câtorva găleţi de energie mai ieftină, şi‑a temperat discursul antiliberal, văicărindu‑se mai curând patetic de beţele în roate care i se pun pentru înregistrarea la tribunal a noii sale jucării preferate PLD. În rolul tânărului încă entuziast, neîmpăcat cu înfrângerea a fost distribuit zilele trecute domnul Berceanu, care însă în încercarea sa de a stabili o ierarhie între Palatele Cotroceni şi Victoria, bazată pe circumstanţa că locatarul primului a fost ales, spre deosebire de celălalt doar numit şi încă de primul, ne‑a demonstat numai că nu prea înţelege cum stă treaba cu separaţia puterilor în stat şi atribuţiile diferite, dar egale ca importanţă, ale preşedintelui şi premierului.

De cealaltă parte a baricadei, liberalii îşi râd oarecum satisfăcuţi în barbă, îmbătaţi de succesul de moment, dar încă nehotărâţi dacă e cazul să treacă şi Nistrul, asemenea mareşalului Antonescu de odinioară, alături de aliatul vremelnic germano‑pesedist, în tentativa de a anihila total, până la suspendarea din funcţie, noile forţe ale răului.

Între timp, întrucâtva atipic din punct de vedere strict istoric, se pare că asistăm la o nouă creştere a Imperiului Social‑Democrat, ceea ce n‑ar trebui să fie motiv de satisfacţie pentru nimeni. Aliate cu triburile peremiste şi conservatoare, noile şi mai vechile căpetenii PSD s‑au pus în fruntea jihadului împotriva dreptei, profitând de dezbinarea aliaţilor şi de semnele de trădare, deocamdată timide, manifestate în sânul acestora. Conducând cu dibăcie ostilităţile, fără a se pronunţa limpede pe cine vor ataca mai întâi, pe tiranul Băsescu sau pe despotul luminat şi o idee mai civilizat, Tăriceanu, strategii roşii, beneficiari ai experienţei în lupte antidemocratice a bătrânului hatman, proaspăt ridicat la rangul de “edec”, Iliescu, îi joacă pe degete pe încă naivii liberali şi democraţi, aflaţi prea multă vreme sub jugul stângii pentru a înţelege ce li se întâmplă. Se anunţă un război pasionant, o mineriadă de bătrâneţe a fostului inamic al “golanilor”, dacă ar fi să‑l credem pe domnul Băsescu, dusă de această dată, având în vedere specificul adversarilor, nu cu cocktailuri Molotov, ci de‑a dreptul cu Bloody Mary, Amaretto Colada sau Scotch Holiday.