S-a spart buba!

Telenovela bileţelului trimis de premierul Tăriceanu a continuat ieri cu un episod‑cheie: dovada! S‑a demonstrat limpede cel puţin un lucru şi anume că şeful Executivului este, dacă nu de‑a dreptul un mincinos, cu siguranţă nu tocmai bogat cu duhul. Chiar dacă, analizând cu atenţie declaraţiile sale ambigue, presărare cu referiri biblice am constata că, la urma urmelor, nu a negat explicit existenţa vreunui mesaj către preşedintele Băsescu, faptul că nu a preîntâmpinat explozia rozaliei‑şi‑nu‑prea bombe de hârtie recunoscând, asemenea destinatatarului ei, că “ceva‑ceva a fost”, dar că nu se poate vorbi despre vreun amestec în treburile justiţiei, arată naivitatea sa monumentală; probabil că a mizat până în ultima clipă pe o tăcută complicitate din partea fostului frate de cruce portocaliu din perioada campaniei electorale. Pe principiul, “după Congres, potopul”, Tăriceanu a mers, atât cât a putut, pe burtă, sperând că, o dată reales în fruntea partidului pe care acum îl târăşte după sine într‑un scandal care îi face pe Brătieni să se răsucească prin mormintele lor venerabile, va putea să‑l înfrunte cu mai multe şanse de izbândă pe diabolicul său adversar.

La rândul său, preşedintele‑regizor ne‑a arătat o dată în plus calităţile sale desăvârşite de intrigant. Beneficiind de o distribuţie de excepţie în care capetele de afiş sunt, fără discuţie, doamna Udrea, inegalabilă în rolul de subretă ingenuă care, deşi abia dacă‑şi mai amintea de culoarea răvaşului, a reieşit în cele din urmă că ne cita practic cuvânt cu cuvânt textul lui şi Teodor Stolojan, un nu tocmai june, dar prim, care deşi chipurile nu avea habar despre bileţel – chit că, la vremea respectivă, era taman consilier pe probleme economice, iar afacerea Petromidia‑Rompetrol ar fi trebuit să‑i fie cunoscută sub toate aspectele, dacă ar fi fost măcar pe jumătate atât de competent pe cât îi place să se creadă – l‑a catalogat prompt drept “o porcărie”, domnia sa a pus în scenă o poveste în care se îmbină perfect elemente de teatru caragialesc, suspans hollywoodian şi întorsături telenovelistice sud‑americane. Chiar şi apariţia de ieri a fost o adevărată capodoperă: după ce ne‑a plictisit vreo douăzeci de minute cu problemele fraţilor de peste Prut în obţinerea vizelor de intrare în patria‑mumă, brusc, asemenea unui Iosefini ceva mai pleşuv, a scos, nu din pălărie, ci din buzunarul doldora de documente numai bune pentru şantajat premieri neascultători, mult‑discutata, în contumacie, fiţuică. Ca politician responsabil ce se pretinde, a încercat să ne facă să credem (prostindu‑ne de fapt în faţă) că n‑a dat în vileag toată tărăşenia la vremea când cerneala era încă proaspătă numai gândindu‑se la biata ţărişoară care risca să nu mai intre în UE, o dată ce s‑ar fi demonstrat fără putinţă de tăgadă ce prim‑ministru corupt până‑n măduva oaselor are în fotoliul de la Palatul Victoria, asta după ce tot domnia‑sa a fost la originea dezvăluirilor despre telefoanele date de Tăriceanu în acelaşi caz Patriciu şi după ce timp de mai bine de un an şi jumătate ne‑a înnebunit cu alegerile anticipate, al căror rezultat ar fi fost fără doar şi poate tot amânarea aderării.

Una peste alta, concluzia nu poate fi decât una singură: cum e turcul, şi pistolul. Singurii câştigaţi sunt cei din opoziţie, pesediştii, dar, din nefericire, aşa cum s‑a văzut şi pe vremea prăbuşiri CDR, mai cu seamă peremiştii, soarele ieşind în fine şi pe strada lor, iar apa începând să le acţioneze cu multă energie morile. Iar dacă până acum Tăriceanu şi ai lui se credeau feriţi de pericolul anticipatelor, dată fiind şubrezenia din sondaje a PSD, o dată cu noua turnură a evenimentelor, n‑ar fi deloc exclus ca social‑democraţii să‑şi reconsidere şansele în cazul unui scrutin devansat şi să ajungă la concluzia că... se poate! Va urma...