Care pe care?

Precum în povestea cu nebunul, piatra şi înţelepţii, declaraţia făcută de preşedintele Băsescu ziarului Cotidianul, prin care îşi arată intenţia de a demisiona în cazul suspendării sale din funcţie de către Parlament, a dat un nou prilej de aprige dezbateri, analiştii şi politicienii de toate orientările întrecându-se în a face scenarii şi pronosticuri despre turnura pe care o va lua actuala criză transformată deja într-un circ în toată puterea cuvântului.

Departe de a deveni cât de cât rezonabil, Traian Băsescu demonstrează o dată în plus că e în stare să facă orice numai pentru a-şi afirma rolul de “jucător”, chiar de-ar fi să arunce ţara într-un haos general. Ultima sa manevră nu este în fond decât o ameninţare mai mult sau mai puţin voalată cu baubaul Gigi Becali. Sfătuit probabil de proaspătul consilier Sebastian Lăzăroiu, fost director CURS, domnia sa mizează pe spaima politicienilor de patronul Stelei, atât de bine plasat în sondajele de opinie. Fără îndoială că preşedintele încearcă o hăhăitoare satisfacţie la gândul că, în cazul unor alegeri prezidenţiale anticipate, inamicii săi de astăzi, în frunte cu liberalii şi pesediştii, ar fi nevoiţi să-l voteze într-un foarte probabil tur doi, numai pentru a-l căpăci pe Becali, aşa cum s-a întâmplat în anul 2000 la confruntarea dintre Ion Iliescu şi Corneliu Vadim Tudor. Altminteri s-ar fi mulţumit pur şi simplu “să se întoarcă la popor” prin intermediul referendumului devenit obligatoriu odată cu suspendarea.

Pe de altă parte, demisia poate fi privită şi ca o soluţie de compromis. Văzând tendinţa descrescătoare a popularităţii sale, preşedintele s-ar putea să-şi fi făcut socoteala că e mai bine să înceapă un mandat – al doilea şi ultimul, nota bene! – întreg de cinci ani, cât se mai bucură de oarece încredere, nefiind dispus să aştepte până la încheierea actualului, când o nouă înscriere în cursa electorală ar fi putut sfârşi cu un eşec răsunător.

Numai că, în logica lui “care pe care?” impusă de Traian Băsescu, eu mai am în minte două scenarii nu cu mult mai trase de păr decât altele. Primul ar fi ca, după eventuala victorie în anticipatele prezidenţiale de prin vară, Parlamentul, în aceeaşi componenţă de acum, să reia procedurile de suspendare, găsind cât de curând un pretext. Al doilea ar fi ca în intervalul dintre demisie şi alegeri, acelaşi Parlament să înceapă rapid demersurile de modificare a Constituţiei, astfel încât România să devină subit republică parlamentară, cu un şef al statului ales de Legislativ! Că dacă-i bal, bal să fie, nu-i aşa?