Secretul votului secret

După ce cu prilejul învestirii noului guvern Tăriceanu parlamentarii PD şi-au manifestat boicotul părăsind sala de şedinţe în momentul scrutinului, ieri liderul formaţiunii, Emil Boc, a anunţat strategia în privinţa suspendării preşedintelui: votul împotrivă, cu bilele la vedere. Probabil că cele două tipuri de acţiuni vor alterna de acum înainte ori de câte ori democraţii vor fi chemaţi să se pronunţe asupra chestiunilor arzătoare la ordinea zilei.

Mai întâi, ar fi interesant de ştiut cât de legală este practic violarea votului secret în Parlamentul României, cu atât mai mult cu cât după episodul Tănăsescu din Senat, de la moţiunea anti-Macovei, se decisese amenajarea unor cabine. Mâine-poimâine ne-am putea pomeni că un partid sau altul va inventa votul la grămadă, adunând, de pildă, toate bilele de la propriii senatori şi deputaţi în doi săculeţi pentru a le vărsa apoi în urne. Ca să nu apară nicio suspiciune de trădare! E drept că votul secret este privit mai curând ca un drept şi nu ca o obligaţie, numai că atunci nu înţeleg de ce eu, ca simplu cetăţean, nu am voie să-mi manifest public opţiunile, ştampilând, la alegeri, buletinul de vot în văzul lumii, pe vreo măsuţă din incinta secţiei, aşa, ca să ştie tot românul aflat prin preajmă pe cine prefer, şi eventual să ia aminte şi să mă imite, dacă încă mai are dubii; în schimb, sunt obligat să mă pitesc într-o cabină, ca să nu fac – vezi Doamne – campanie electorală!

Pe de altă parte, dintr-o perspectivă mai subtilă, anunţul de ieri al PD este întrucâtva surprinzător. De câteva zile, atât jurnaliştii pro-Băsescu, cât şi majoritatea liderilor democraţi şi peledişti încearcă se ne convingă cât de genială este mişcare preşedintelui de a-şi anunţa demisia în cazul suspendării, şi că şeful statului de fapt abia aşteaptă să reintre în lupta electorală, numai pentru a-şi umili adversarii luaţi prin surprindere şi a-şi spori legitimitatea. Dacă mai adăugăm avantajele colosale pe care PD şi PLD le-ar avea în cazul alegerilor prezidenţiale anticipate prin asocierea lor încă şi mai strânsă cu imaginea candidatului susţinut – acelaşi Traian Băsescu – mai că aş fi fost tentat să cred că problema suspendării va fi tranşată nu de voturile PSD, PC, PRM sau PNL, care încă şovăie şi dau senzaţia că se încurcă în tot felul de “negocieri”, ci chiar de cele ale parlamentarilor democraţi şi platformişti!

La drept vorbind, revenirea “atotputernicului” preşedinte-jucător de astăzi la statutul de biet candidat, pierdut printre cine ştie câţi alţii, nu cred să-i fie atât de benefică pe cât vor să să ne demonstreze amicii politici ai domniei sale. Iar “meciul” ar fi totuşi deschis oricărui rezultat!