Opoziţie de cursă lungă
Dacă ar fi să dăm crezare informaţiilor apărute în mai toată presa centrală de astăzi, plecarea de la guvernare a Partidului Democrat este pe cale să dea naştere unor tensiuni nu tocmai de neglijat în sânul formaţiunii domnului Boc. În ciuda tuturor măsurilor de precauţie luate, am asistat deja la prima dezertare de marcă, cea a lui Vasile Bran, dispus să sară peste noapte în barca liberală numai pentru a-şi păstra postul de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului. Rămâne de văzut dacă avem de-a face numai cu o excepţie care să confirme regula retragerii paşnice sau dimpotrivă, cu vârful aisbergului.
La drept vorbind, o asemenea revoltă n-ar fi tocmai nejustificată. După patru ani de opoziţie chinuită, o revenire en fanfare la putere şi doi ani de guvernare destul de eficientă, felul în care democraţii au fost nevoiţi să ia din nou calea pribegiei politice este mai curând absurd. În fond, timp de doi ani, pediştii au găsit în PNL un partener de guvernare suficient de comod şi tolerant. Să nu uităm că, deşi au câştigat alegerile oarecum la remorca liberalilor, ei au reuşit să-i cam joace pe degete, obţinând pe lângă cele mai influente şi vizibile ministere, precum Internele, Justiţia, Integrarea Europeană, Învăţământul, Transporturile – completate pe parcurs, în urma unor manevre nu prea ortodoxe, cu Apărarea – şi postul de primar al Capitalei. Toate acestea făcându-şi liniştiţi obişnuitul joc duplicitar de partid aflat la guvernare, însă cu nenumărate accente critice menite să-i aducă beneficiile unuia de opoziţie.
Acum în schimb, lucrurile stau exact pe dos. Deşi trecuţi în opoziţie, democraţii vor fi mai degrabă asimilaţi cu o formaţiune aflată la putere, din cauza asocierii lor atât de strânse cu preşedintele Băsescu. Cum în istoria noastră politică postdecembristă nu a existat vreun caz în care un şef de stat în exerciţiul funcţiunii să crească necontenit în popularitate odată cu trecerea timpului, este de aşteptat ca şi simpatia de care se bucură în rândul electoratului democraţii să urmeze panta descendentă a fostului lor lider. Asta dacă nu cumva vom fi martorii unei noi schimbări bruşte de macaz din partea lor.
În plus, PD este acum izolat pe scena politică, fapt ce ar putea avea consecinţe grave chiar şi pe termen mai lung. După ce au pus-o de mămăligă cu liberalii, e greu de crezut că în urma viitoarelor alegeri, oricând vor fi ele, democraţii vor găsi, de pildă, în PSD un aliat la fel de maleabil şi îngăduitor ca PNL, dispus să le suporte toate capriciile, aşa cum a făcut-o acesta timp de doi ani şi, fără îndoială, ar mai fi făcut-o încă o dată pe-atât dacă nu şi-ar fi vârât coada Traian Băsescu. În consecinţă, n-ar fi exclus să fi asistat zilele acestea la începutul unei lungi şi nu tocmai frumoase, din punctul lor de vedere, perioade de opoziţie.
La drept vorbind, o asemenea revoltă n-ar fi tocmai nejustificată. După patru ani de opoziţie chinuită, o revenire en fanfare la putere şi doi ani de guvernare destul de eficientă, felul în care democraţii au fost nevoiţi să ia din nou calea pribegiei politice este mai curând absurd. În fond, timp de doi ani, pediştii au găsit în PNL un partener de guvernare suficient de comod şi tolerant. Să nu uităm că, deşi au câştigat alegerile oarecum la remorca liberalilor, ei au reuşit să-i cam joace pe degete, obţinând pe lângă cele mai influente şi vizibile ministere, precum Internele, Justiţia, Integrarea Europeană, Învăţământul, Transporturile – completate pe parcurs, în urma unor manevre nu prea ortodoxe, cu Apărarea – şi postul de primar al Capitalei. Toate acestea făcându-şi liniştiţi obişnuitul joc duplicitar de partid aflat la guvernare, însă cu nenumărate accente critice menite să-i aducă beneficiile unuia de opoziţie.
Acum în schimb, lucrurile stau exact pe dos. Deşi trecuţi în opoziţie, democraţii vor fi mai degrabă asimilaţi cu o formaţiune aflată la putere, din cauza asocierii lor atât de strânse cu preşedintele Băsescu. Cum în istoria noastră politică postdecembristă nu a existat vreun caz în care un şef de stat în exerciţiul funcţiunii să crească necontenit în popularitate odată cu trecerea timpului, este de aşteptat ca şi simpatia de care se bucură în rândul electoratului democraţii să urmeze panta descendentă a fostului lor lider. Asta dacă nu cumva vom fi martorii unei noi schimbări bruşte de macaz din partea lor.
În plus, PD este acum izolat pe scena politică, fapt ce ar putea avea consecinţe grave chiar şi pe termen mai lung. După ce au pus-o de mămăligă cu liberalii, e greu de crezut că în urma viitoarelor alegeri, oricând vor fi ele, democraţii vor găsi, de pildă, în PSD un aliat la fel de maleabil şi îngăduitor ca PNL, dispus să le suporte toate capriciile, aşa cum a făcut-o acesta timp de doi ani şi, fără îndoială, ar mai fi făcut-o încă o dată pe-atât dacă nu şi-ar fi vârât coada Traian Băsescu. În consecinţă, n-ar fi exclus să fi asistat zilele acestea la începutul unei lungi şi nu tocmai frumoase, din punctul lor de vedere, perioade de opoziţie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu