Noul Băsescu

Aşa cum anticipasem, noul val de inundaţii cu “documente” scoase printr-o fulgerătoare mişcare de prestidigitatori din mâneca propriilor calculatoare de către liderii PD şi cu mulţimi de cetăţeni revoltaţi şi în general cu 17 ani mai vârstnici decât pe vremea când soarele răsărea odată cu apariţia lui Iliescu, care au înecat mai întâi autocarele şi apoi pieţele din întreaga ţară, l-a făcut pe domnul Traian Băsescu să se răzgândească în privinţa demisiei. Decizie până la urmă înţeleaptă, chiar dacă asemănătoare ca două picături de apă de ploaie cu cea a premierului Tăriceanu din urmă cu doi ani. O demisie nu ar fi făcut decât să complice în mod inutil situaţia.

La drept vorbind, e limpede că nici cei mai înverşunaţi dintre adversarii domniei sale nu şi-au făcut vreo iluzie în privinţa finalităţii demersului de suspendare. În actuala ei formă, legea referendumului ar fi făcut destul de improbabilă până şi demiterea lui Ceauşescu! Greu de imaginat că vreodată nouă milioane de cetăţeni ai patriei vor ieşi la vot pentru a-şi sancţiona vreun conducător. De fapt, toată această poveste nu a avut drept scop decât afirmarea forţei Parlamentului şi acordarea unui avertisment lui Traian Băsescu. Şi chiar dacă majoritatea analiştilor au îndoieli serioase că domnul preşedinte s-ar mai putea schimba acum, la bătrâneţe, n-ar fi totuşi exclus să tragă oarece învăţăminte din ceea ce i s-a întâmplat.

În fond, analizând cu obiectivitate comportamentul şefului statului de-a lungul întregului mandat, constatăm că numai o mică parte din declaraţiile şi atitudinile sale au fost de natură să inflameze spiritele. Cu puţin tact şi diplomaţie din partea sa, nu doar că nu s-ar fi ajuns la actuala criză, dar e foarte probabil că lucrurile ar fi avut mult mai multe şanse să intre pe făgaşul pe care, cel puţin la nivel declarativ, el însuşi şi-l doreşte. În plus, nici popularitatea la care ţine atât, dar care – iată – prin strategia greşită, conflictuală, pe care a aplicat-o, a intrat pe o pantă accelerat descendentă, nu ar fi avut atât de mult de suferit.

Se ştie că tonul face muzica. Multe dintre temele abordate de Băsescu sunt corecte în esenţă, chiar dacă personal mă îndoiesc de sinceritatea lui. Poate că după 30 de zile de reflecţie şi răcorire, domnia sa va găsi şi tonalitatea adecvată pentru a le “interpreta”. Pentru asta însă, ar trebui în primul rând să devină un om dispus să dialogheze faţă în faţă cu cei cărora are a le aduce reproşuri, mai curând decât să monologheze ascuns între drapelele şi pereţii Palatului Cotroceni, faţă în faţă doar cu camerele de luat vederi.