Preşedintele-impostor

Oricât de obişnuit aş fi cu ticăloşia multora dintre politicienii români – indiferent de coloratura lor –, manifestată în ultimii 17 ani, trebuie să recunosc faptul că nu contenesc să mă minunez de rezervele inepuizabile de politicianism dâmboviţean de tot mai joasă speţă. După ce, cu nici o săptămână în urmă, liderii Partidului Democrat se întreceau în a-i cere premierului Tăriceanu să găsească o soluţie la actuala criză, recunoscându-i şi chiar reamintindu-i şi pretinzându-i să facă uz de “dreptul şi obligaţia constituţională” de a veni în Parlament cu o formulă guvernamentală restructurată, indiferent cum va fi ea, cu miniştri democraţi sau fără, de îndată ce acest lucru s-a petrecut, exact aceiaşi oameni îl acuză acum de “impostură”, de “trădare a electoratului”, iar noul guvern este catalogat drept “ilegitim”!

L-am văzut ieri pe domnul Emil Boc izbucnind într-o veritabilă criză de nervi şi folosind un limbaj suburban la adresa foştilor parteneri de Alianţă, deşi până duminică, atât domnia sa cât şi ceilalţi fruntaşi ai partidului, încercau să lase impresia că sunt, dacă nu nerăbdători să treacă în Opoziţie, cel puţin gata să accepte cu demnitate şi bărbăţie noul statut.

Şi pentru că aşchia nu sare departe de trunchi, exact acelaşi tip de discurs duplicitar a venit şi din partea preşedintelui Băsescu. Nu mai departe de joia trecută îi cerea premierului să ia odată o decizie, cu sau fără PD în guvern, oricare dintre soluţii fiind mai bună decât ambiguitatea ultimelor săptămâni, pentru ca ieri să emită un comunicat către ţară, copiat la indigo după cele ale democraţilor, ceea ce mă face să cred că, departe de a “respecta” şi a sărbători “în linişte” sfânta zi de Florii, pediştii şi Preşedintele – mai mult al lor decât al tuturor românilor – au petrecut-o clocind împreună o strategie de atac împotriva noului executiv PNL-UDMR.

Ce să mai spun despre conservatorii care probabil că şi-au înfiinţat filiale de partid prin Ardeal în ultimele trei luni, de vreme ce timp de doi ani, până în decembrie, nu au părut deloc deranjaţi de faptul că fac parte dintr-un guvern alături de UDMR, sau de minusculul PIN al domnului Guşă, care după ce a dat senzaţia că se află de partea liberalilor în încercarea de a scăpa de democraţi, constată acum cu stupoare că noul guvern se prefigurează a fi “cel mai slab de după decembrie '89”, ca şi când s-ar fi aşteptat ca peste noapte în PNL să apară numai somităţi desemnate drept candidaţi pentru funcţiile de miniştri şi îi descoperă abia acum pe alde Teodor Meleşcanu, Adrian Cioroianu, Ludovic Orban, Paul Păcuraru, Traian Remeş, Cristian David, Mihai Voicu etc?

Şi aş mai avea o nedumerire: nu cumva dacă Alianţa s-a destrămat, iar democraţii intenţionează să o ucidă acum cu acte în regulă, la Tribunal, domnul Traian Băsescu devine şi el un impostor, câtă vreme nu a candidat la funcţia supremă în stat din postura de independent, ci din partea ei, în “tandem” cu actualul prim-ministru repudiat?!