Obligatoria suspendare

În mod normal, săptămâna aceasta conflictul dintre Parlament şi Traian Băsescu va fi tranşat într-un fel sau altul, deşi au apărut voci care susţin că dezbaterile pe tema suspendării preşedintelui s-ar putea întinde pe durata mai multor zile, dacă nu chiar săptămâni, prelungind suspansul. Este posibil să auzim destul de des cuvinte precum “lucrările plenului vor fi reluate...” mâine... marţea viitoare... şi tot aşa....

Cert este că după spectaculoasa şi teribilista ameninţare cu demisia din partea şefului statului, lucrurile s-au complicat şi mai mult, însă într-un mod defavorabil lui. De-abia acum s-ar putea ca reprezentanţii partidelor care au iniţiat procedura de suspendare să nu mai aibă încotro şi să trebuiască să voteze “pentru”. PSD, PC şi PRM nu îşi pot permite un eşec, aşa cum va apărea în ochii propriilor electorate orice fel de şovăială care să conducă la un rezultat al scrutinului în urma căruia domnul Băsescu să iasă basma curată, cu atât mai mult cu cât acest lucru îi va da şi mai multă apă la moară în viitor, îndreptăţindu-l să-şi continue nestingherit acţiunile în “limitele” lărgite cu de la sine putere ale Constituţiei, acţiuni transformate practic în precedente legale de un asemenea vot.

Într-o situaţie ceva mai fericită se află PNL deoarece a avut inspiraţia să nu ia nicio decizie tranşantă, fiind de aşteptat ca şi după şedinţa la vârf de săptămâna aceasta să-şi lase parlamentarii să voteze “cum le dictează conştiinţa”. Opoziţia, în schimb, a ratat inclusiv momentul deciziei Curţii Constituţionale, când ar fi putut interpreta avizul negativ (?) al acesteia ca obligatoriu pentru stoparea acţiunilor împotriva preşedintelui.

Din punct de vedere practic, demisia nu schimbă prea mult datele problemei. În cel mai rău caz totul va merge şnur pentru Băsescu, care se va alege cu un mandat nou-nouţ. Victoria acestuia ar fi însă una obţinută în luptă dreaptă, nu în urma unei retrageri laşe a social-democraţilor, conservatorilor şi peremiştilor ca reacţie de slăbiciune la şantajul prezidenţial, ceea ce îi va salva în faţa propriilor alegători, care vor accepta cu ceva mai multă seninătate că măcar favoriţii lor au făcut tot ce s-a putut pentru a-i scăpa de “tiran”.

În plus, trebuie să recunoaştem că atât PSD şi PRM, ca iniţiatoare ale demersurilor de suspendare, cât şi PC, care a furnizat încrâncenatul preşedinte al Comisiei de anchetă, ar cădea într-un ridicol absolut dând acum înapoi, oricât de abilă ar fi stratagema lor de a declara una şi a vota alta, ca în cazul învestirii Cabinetului Tăriceanu 2. Un vot împotriva suspendării nu le va atrage cu siguranţă niciun simpatizant din tabăra electorală a preşedintelui, în timp ce va rări şi mai dramatic rândurile celor proprii.