Cine nu e împotriva noastră e cu noi!

Parlamentul a votat ieri propunerea preşedintelui Traian Băsescu de organizare a referendumului pe tema votului uninominal. De votat a votat el, chiar cu o largă majoritate, însă nu se ştie ce a hotărât! Şi asta deoarece, deşi au fost 233 de voturi “pentru”, ca să se adopte o rezoluţie favorabilă ar fi fost nevoie de 234, adică jumătate plus unul din totalul senatorilor şi deputaţilor. Caraghioslâcul absolut al situaţiei e că nu se poate considera nici că propunerea a fost respinsă!

Soluţia găsită de iscusiţii noştri parlamentari este ca votul să fie reluat, de data aceasta dezbătându-se o rezoluţie formulată diferit, eventual în termeni negativi. Adică ceva de genul: “sunteţi împotriva propunerii preşedintelui?”. Rezultatul previzibil e că nici de data aceasta nu se va întruni majoritatea calificată, adică nu se vor aduna 234 de votanţi cu “da”, adică împotrivă, ceea ce înseamnă din nou că propunerea preşedintelui nu este respinsă... dar nici adoptată... şi tot aşa...

Buba constă, aşa cum am mai arătat şi cu alt prilej, în sistemul electoral - după părerea mea restrictiv din punct de vedere democratic - bazat pe “majoritatea calificată” de jumătate plus unul din totalul celor cu drept de vot. Rezultatele oricărui scrutin organizat în acest fel, fie el în Parlament, ori la referendumuri, vor fi practic “falsificate” din cauza absenţilor (motivat sau nu), a celor care se abţin de la vot, sau a celor care pur şi simplu nu sunt interesaţi de subiect, refuzând să se prezinte.

În plus, votul poate fi manipulat numai prin felul în care este formulată întrebarea. Să ne imaginăm că, de pildă, în cazul referendumului pentru demiterea preşedintelui, întrebarea de pe buletine ar suna astfel: “sunteţi de acord cu menţinerea în funcţie a Preşedintelui României?”. Dacă s-ar prezenta, să spunem, 51% din alegători, astfel încât scrutinul ar fi validat, iar “da” ar răspunde 85% dintre aceştia, preşedintele nu şi-ar putea păstra funcţia, deoarece, practic, ar vota pentru el numai vreo 8 milioane de cetăţeni, adică mai puţin de jumătate plus unul din cei înscrişi pe liste (vreo 18 milioane)!

Din fericire pentru susţinătorii lui Traian Băsescu, scenariul este pur teoretic, în realitate întrebarea fiind legiferată clar prin Legea referendumului, la Secţiunea 2, articolul 9, ea având forma “sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?”. Aşa încât mult mai plauzibilă devine situaţia inversă, în care participând 51% din electorat şi votând “pentru” demitere 85%, (tot vreo 8 milioane de oameni, contra 1 milion de simpatizanţi!), ar reieşi că Preşedintele se bucură de sprijin şi şi-ar păstra funcţia, salvat de fapt de cei 9 milioane de nehotărâţi sau nepăsători, care nu s-au sinchisit să se pronunţe! Asta da legitimitate!

Iată, aşadar, cum am ajuns să legiferăm sintagma de sorginte comunistă “cine nu e cu noi e împotriva noastră”! Şi, mai mult, şi mai bizar decât atât, varianta ei la fel de perversă: “cine nu e împotriva noastră e cu noi”! Unde sunt oare majorităţile simple de odinioară? Ori măcar cele “calificate”, definite însă ca două treimi din numărul celor prezenţi la urne?