Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

luni, 12 martie 2007

Ori se rupe, ori se crapă!

Războiul celor două Palate a intrat într-o fază de-a dreptul incandescentă. Astăzi suntem pe cale să asistăm la o premieră absolută în istoria relaţiilor dintre preşedintele şi prim-ministrul ţării, cei doi disputându-şi rolul de conducător al şedinţei extraordinare de Guvern în care se va discuta posibilitatea amânării alegerilor pentru Parlamentul European. Constituţia va fi, fără îndoială, interpretată din nou în fel şi chip şi nu m-ar mira să auzim cuvinte grele precum “lovitură de stat”.

Un lucru este cert: dacă până acum Tăriceanu trecea drept un factor de relativ echilibru şi responsabilitate în tot acest bâlci politic, de multe ori părând că încearcă să tempereze avântul războinic al celorlalţi protagonişti, de data aceasta chiar domnia sa este acela care toarnă gaz pe foc, încăpăţânându-se să amâne euroalegerile, cu argumente extrem de subţiri, care măcăne din toţi rărunchii.

Ideea că pentru un astfel de scrutin ar trebui să existe mai întâi un climat politic de pace şi concordie este pe cât de ciudată pe atât de utopică. Premierul demonstrează în acelaşi timp că îi socoteşte pe români incapabili să disocieze o campanie electorală “europeană” de discuţiile în privinţa celor două referendumuri şi că el însuşi e atât de naiv încât să creadă că până în sezonul de toamnă-iarnă, când s-ar putea organiza cel târziu aceste alegeri, situaţia politică se va limpezi. Dimpotrivă, după cum se arată lucrurile, la toamnă mai degrabă o să discutăm, de data asta pe bune, despre alegerile anticipate pentru Parlamentul României!

Adevărul e că premierul se află între ciocanul pesedist şi nicovala pedistă. Refuzând să amâne euroalegerile, are toate şansele să se confrunte cu o moţiune de cenzură a Opoziţiei, cu mari sorţi de izbândă, câtă vreme, mai ales după ultimele evenimente, ne putem aştepta la un vot favorabil şi din partea democraţilor. Dar nici amânându-le nu poate sta mai liniştit, PSD, PRM şi PC nefiind deloc nişte aliaţi de încredere pe termen lung.

De fapt, ceea ce face acum Tăriceanu nu este decât o tentativă disperată de a-şi salva scaunul de prim-ministru, cu consecinţe, zic eu, dezastruoase în ochii opiniei publice, pentru el şi, mai grav, pentru partidul pe care îl conduce.





Niciun comentariu: