Politică şi ficţiune

De data aceasta, reclamagiul este însuşi premierul Tăriceanu. Povestea de ieri, cu decretul de vacantare a funcţiei de ministru de Externe, are ceva de roman poliţist. După ce vreme de mai bine de o lună toată lumea părea să fi şi uitat de demisia domnului Ungureanu, brusc evenimentele se succed cu repeziciune, preşedintele anunţându-ne că l-a semnat fix cu o zi înainte ca prim-ministrul să se adreseze Curţii.
În filmele şi cărţile de gen, în acest punct al acţiunii apare de fiecare dată câte un detectiv care declară sentenţios că el nu crede în coincidenţe. Iar desfăşurarea ulterioară a evenimentelor îi confirmă bănuielile. La noi totuşi, nimănui nici măcar nu i-a trecut prin minte că domnul Băsescu ar fi putut împinge joaca de-a “cine ajunge ultimul e un fraier” cu premierul până la a antedata un document oficial emis de cancelaria prezidenţială. Nici mie, de altfel.
Rămân doar justificările puerile ale doamnei Săftoiu, conform cărora preşedintele ar fi vrut să-l anunţe mai întâi pe fostul titular al postului - pe care n-avusese vreme să-l informeze ce are de gând săptămâna trecută când s-au tot aflat împreună - precum şi explicaţia pentru întârzierea gestului din dorinţa ca România să fie reprezentată în condiţii optime la ultimele reuniuni internaţionale, de parcă un ministru demisionar ar fi fost mai adecvat decât bietul domn Cioroianu, care se vede în acest fel umilit o dată în plus de la cel mai înalt nivel. C-aşa-i în politica dâmboviţeană!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu