De veghe în lanul de prevederi constituţionale

Curtea Constituţională a devenit în ultimele săptămâni unul dintre principalii actanţi de pe scena politică. Învăluită într-un aer de mister aproape mistic, câtă vreme niciunul dintre membri nu a prea fost văzut în carne şi oase, atotştiutoare şi omnipotentă când vine vorba despre judecăţile asupra diferitelor amendamente şi prevederi legale, ea tinde să se transforme într-un fel de baubau cu care politicienii se ameninţă unii pe alţii ori de câte ori apare câte o iniţiativă care riscă să le ameninţe interesele de partid. În special cohortele de profesori de drept constituţional ai PD, în frunte cu Emil Boc, apelează la înaltul organism cam în genul puştilor de pe maidane care atunci când erau pe cale să o încaseze de la un tovarăş de joacă ţipau ca din gură de şarpe că vin cu “frati-miu mai mare” sau cu “tăticu’”.

Care “tăticu’”, în buna tradiţie postrevoluţionară, s-a pronunţat de fiecare dată în defavoarea Opoziţiei, atât a celei “mari” (cu PNL cu tot), ca în privinţa modificărilor preconizate a se aduce la Legea referendumului, cât şi a celei “mici” ca în cazul efectelor moţiunii anti-Macovei. Probabil cu temei, mai ales că în prima situaţie a lăsat şi ceva loc de întors, admiţând că Legea ar putea fi în cele din urmă schimbată astfel încât un preşedinte să fie demis şi cu o majoritate simplă în cazul unui referendum, dacă Parlamentul va modifica modificările, pe ici pe colo, pentru a le pune în acord cu Constituţia.

Ultima găselniţă a democraţilor vizează pretinsa neconstituţionalitate a câtorva prevederi din Regulamentele de funcţionare ale celor două Camere (!), în baza cărora s-a constituit Comisia de anchetă a activităţii preşedintelui. În cazul pronunţării în acest sens, va fi interesant să aflăm cum Parlamentul a activat atâta amar de vreme după nişte reguli neconstituţionale! Şi, desigur, ne vom întreba întruna de-acum încolo câte asemenea reguli mai zac nedescoperite, gata să fie aduse la lumină doar când interesele vreunui partid o cer!

Cât priveşte Comisia în sine, mie nu mi se pare că ea diferă prea mult de nenumăratele altele asemenea, instituite pentru te miri ce, începând cu aceea condusă de senatorul-regizor (sau invers) Sergiu Nicolaescu, care a investigat evenimentele din timpul Revoluţiei. În treacăt fie spus, cred că neinspirată este în primul rând titulatura, ea nefiind în fond una de “anchetă”, ci una de “cercetare” sau “analizare”. De aici şi multe “confuzii”, făcute de multe ori cu bună ştiinţă de democraţi. Termenul anchetă este unul cu prea multe conotaţii juridice sau poliţieneşti. Finalitatea demersului nu va fi unul similar cu al activităţii unor procurori, ci va rezulta pur şi simplu un raport, precum, bunăoară, în cazul Comisiei Parlamentului European pentru cercetarea presupuselor activităţi desfăşurate de CIA pe teritoriul unor ţări din UE, printre care şi România. El va fi sau nu aprobat în plen, fără niciun efect de tip penal.

Prin urmare, nu văd ce poate fi neconstituţional în toată povestea asta. Iar pentru liniştea domnului Boc şi a celorlalţi din tabăra prezidenţială, trebuie amintit că, mai ales la noi, ori de câte ori s-a înfiinţat vreun astfel de organism, rezultatul a fost fix o frecţie la picior de lemn, neaflându-se nimic din ce nu se ştia înainte, problema fiind în cele din urmă îngropată şi uitată definitiv.