Omul-Guvern Tăriceanu

Când vorbeam, pe la începutul lui februarie, despre iepurele pe care liberalii ar trebui să-l scoată de pe fundul jobenului pentru a-l pune ministru de Externe în locul proaspăt demisionatului, la vremea aceea, Mihai Răzvan Ungureanu, nu mă aşteptam nicidecum să iasă la iveală, în cele din urmă, coşcogea iepuroiul. Ieri, premierul Tăriceanu s-a hotărât să ia taurul de coarne şi rozătorul de urechi numindu-se pe sine însuşi, cu titlul de interimar, în fruntea diplomaţiei româneşti, acolo unde s-ar putea să mai fie chiar şi până în ziua de azi dacă a avut parte de o noapte liniştită, fără vise urâte şi hotărâri contrare. Şi cum nici pe la Interne, Justiţie, sau Secretariatul general al Guvernului lucrurile nu stau prea grozav, iar în privinţa restructurării Cabinetului premierul tot nu dă semne de tropăială, n-ar fi exclus ca în curând sintagma “Guvernul Tăriceanu” să capete alte valenţe decât cele obişnuite şi să fie interpretată ad litteram.

Oricât de năstruşnică ar părea o astfel de soluţie, ea are totuşi darul de a debloca întrucâtva situaţia de la Externe, fiindcă dincolo de ipostazele nefireşti pe care ni le-am putea imagina pe la importantele reuniuni internaţionale la nivel de miniştri de Externe, unde un premier în funcţie are, fără doar şi poate, handicapul unei supracalificări de academician doctor docent pus într-un post de prelucrător prin aşchiere, e preferabil decât să n-avem reprezentant deloc.

Rămâne de văzut ce reacţie va avea Traian Băsescu, care ar trebui să semneze decretul de numire, cu atât mai mult cu cât toată povestea a pornit de la refuzul său de a accepta candidatura lui Adrian Cioroianu. De altfel, adversarii lui Tăriceanu îl acuză pe liderul liberal că s-a încăpăţânat să i-l tot vâre pe gât pe acesta din urmă, când mai normal ar fi fost să renunţe la orgolii şi ambâţ şi să găsească un alt ministeriabil, mai pe pohta ce pohteşte preşedintele. Numai că lucrurile nu sunt atât de simple. E limpede că domnul Băsescu, în cruciada sa împotriva PNL, ar fi fost dispus să lase ţara fără ministru de Externe, indiferent de implicaţii, numai şi numai pentru a demonstra că nu este un simplu notar şi că rezerva de competenţe a liberalilor e sărăcăcioasă ca vai de ea. N-am nicio îndoială că oricâţi candidaţi i-ar fi propus Tăriceanu, Băsescu ar fi găsit cel puţin câte două-trei noduri în papură de căciulă. Să ne amintim doar de episodul Vosganian.

Cel puţin premierului nu i se poate imputa lipsa de experienţă în relaţiile externe, precum domnului Cioroianu. Nu ne rămâne decât să sperăm că greutatea, înălţimea, culoarea părului, a ochilor sau a cravatelor nu vor reprezenta pentru Traian Băsescu defecte capitale, peste care să nu poată trece.