Anticipate pentru Gigi Becali
Ideea alegerilor anticipate revine în prim-plan. Încurajaţi şi de victoria lejeră, din primul tur, obţinută la alegerile parţiale pentru primăria municipiului Petroşani – în care, în treacăt fie spus, s-a demonstrat că Valea Jiului continuă să fie un bastion fesenist la fel de puternic ca în vremurile de tristă amintire ale celor dintâi mineriade, candidaţii PD şi PSD însumând peste 80% din sufragii! – democraţii sunt hotărâţi să susţină la întâlnirea de astăzi de la Cotroceni, cu preşedintele Băsescu, necesitatea organizării cât mai grabnice a unui nou scrutin parlamentar, ca soluţie pentru ieşirea din criza politică.
Problema cu anticipatele este că toată lumea vorbeşte despre ele, reprezentanţi ai mai tuturor partidelor le cer, populaţia pare şi ea nerăbdătoare să iasă din nou la vot, însă la o privire mai atentă reiese limpede că ele nu rezolvă mai nimic. După oricare dintre sondajele de opinie realizate în ultimul timp am judeca, constatăm că, indiferent de rezultat, guvernarea nu va putea fi asumată decât tot de cel puţin trei formaţiuni politice. Pentru ca ele să fie eficiente, ar trebui ca unul dintre partidele mari, PNL, PD, PSD să obţină de unul singur peste 40% din voturile exprimate, pentru a putea alcătui un guvern şi o majoritate parlamentară cât de cât stabile numai cu cele 6-7 procente deja tradiţionale ale UDMR. Ceea ce însă nu e cazul, câtă vreme în sondaje PD variază de la 20 la 30 de procente, PSD apare cu scoruri între 16 si 25, iar PNL cu ceva între 14 şi 20-21.
Prin urmare, avem, în linii mari, trei ipoteze. Prima şi cea mai plauzibilă pare o “refacere” a Alianţei. În mod paradoxal, electoratul “de dreapta” se arată în continuare fidel celor două componente, scandalurile din ultimele luni ducând după toate aparenţele mai degrabă la o polarizare în jurul lor, chiar în detrimentul celorlalte partide. Alegătorii s-au împărţit între “cine e cu Băsescu” şi “cine e cu Tăriceanu”, respectiv cu PD şi PNL, restul rămânând să chibiţeze. Cel puţin aşa mi-am explicat eu scorurile încă mari ale Alianţei din sondaje. Numai că tot scandalurile au demonstrat că între democraţi şi liberali ruptura este una pe termen lung. Chiar dacă după alegeri se vor vedea cu o pondere parlamentară “liniştitoare”, care teoretic ar trebui să le asigure un confort mult mai mare la guvernare decât acum, şi dacă preşedintele Băsescu, învăţând din greşelile ultimilor doi ani va face un relativ armistiţiu cu PNL, e greu de crezut că disensiunile nu vor reizbucni la prima ocazie.
A doua ipoteză este că PD, ieşit întărit după anticipate, se va alia cu un PSD pe care deocamdată îl arată cu degetul drept întruchiparea sistemului ticăloşit de până în 2004 şi principal responsabil, alături de PNL, pentru actuala criză. Cum însă în politică nu poţi spune niciodată “niciodată”, n-ar fi exclus. Cum spuneam şi ieri, va fi amuzant să vedem justificările democraţilor pentru o astfel de coaliţie, interzisă din câte înţeleg chiar prin documentele lor oficiale de partid.
În fine, a treia variantă ar fi consfinţirea unei alianţe PNL-PSD, ceea ce ar însemna că gestul Partidului Democrat de a cere anticipate este unul sinucigaş, plus că ar fi iarăşi ca în povestea cu demonstraţia matematică înşirată pe 10 pagini, al cărei rezultat este zero. Adică am ajunge după o lungă, aprigă şi costisitoare campanie electorală, fix în punctul în care mulţi susţin că suntem şi astăzi, pe lângă faptul că ne-am alege cu o alianţă “contra naturii” pe durata unui întreg ciclu electoral.
Nenorocirea cea mai mare este însă alta. Un scrutin devansat ar aduce fără îndoială în Parlament încă o formaţiune extremistă şi anume Partidul Noua Gerneraţie al lui Gigi Becali. Aceleaşi sondaje care-i mână pe unii şi pe alţii în luptă, dacă sunt cât de cât corecte, îl creditează cu minimum 10-15% din opţiunile de vot. Aşadar, Becali va fi principalul beneficiar al anticipatelor. Chiar mă întreb dacă nu cumva, în cinismul lor, strategii PD, conştienţi de acest lucru, nu mizeză pe faptul că liberalii vor fi obligaţi să revină la sentimente mai bune faţă de democraţi în situaţia în care noul Parlament rezultat va fi încă şi mai eteroclit, cu un PSD subţiat faţă de momentul actual şi în care o majoritate PNL-PSD-PRM-PNG ar fi cu adevărat de neconceput.
Problema cu anticipatele este că toată lumea vorbeşte despre ele, reprezentanţi ai mai tuturor partidelor le cer, populaţia pare şi ea nerăbdătoare să iasă din nou la vot, însă la o privire mai atentă reiese limpede că ele nu rezolvă mai nimic. După oricare dintre sondajele de opinie realizate în ultimul timp am judeca, constatăm că, indiferent de rezultat, guvernarea nu va putea fi asumată decât tot de cel puţin trei formaţiuni politice. Pentru ca ele să fie eficiente, ar trebui ca unul dintre partidele mari, PNL, PD, PSD să obţină de unul singur peste 40% din voturile exprimate, pentru a putea alcătui un guvern şi o majoritate parlamentară cât de cât stabile numai cu cele 6-7 procente deja tradiţionale ale UDMR. Ceea ce însă nu e cazul, câtă vreme în sondaje PD variază de la 20 la 30 de procente, PSD apare cu scoruri între 16 si 25, iar PNL cu ceva între 14 şi 20-21.
Prin urmare, avem, în linii mari, trei ipoteze. Prima şi cea mai plauzibilă pare o “refacere” a Alianţei. În mod paradoxal, electoratul “de dreapta” se arată în continuare fidel celor două componente, scandalurile din ultimele luni ducând după toate aparenţele mai degrabă la o polarizare în jurul lor, chiar în detrimentul celorlalte partide. Alegătorii s-au împărţit între “cine e cu Băsescu” şi “cine e cu Tăriceanu”, respectiv cu PD şi PNL, restul rămânând să chibiţeze. Cel puţin aşa mi-am explicat eu scorurile încă mari ale Alianţei din sondaje. Numai că tot scandalurile au demonstrat că între democraţi şi liberali ruptura este una pe termen lung. Chiar dacă după alegeri se vor vedea cu o pondere parlamentară “liniştitoare”, care teoretic ar trebui să le asigure un confort mult mai mare la guvernare decât acum, şi dacă preşedintele Băsescu, învăţând din greşelile ultimilor doi ani va face un relativ armistiţiu cu PNL, e greu de crezut că disensiunile nu vor reizbucni la prima ocazie.
A doua ipoteză este că PD, ieşit întărit după anticipate, se va alia cu un PSD pe care deocamdată îl arată cu degetul drept întruchiparea sistemului ticăloşit de până în 2004 şi principal responsabil, alături de PNL, pentru actuala criză. Cum însă în politică nu poţi spune niciodată “niciodată”, n-ar fi exclus. Cum spuneam şi ieri, va fi amuzant să vedem justificările democraţilor pentru o astfel de coaliţie, interzisă din câte înţeleg chiar prin documentele lor oficiale de partid.
În fine, a treia variantă ar fi consfinţirea unei alianţe PNL-PSD, ceea ce ar însemna că gestul Partidului Democrat de a cere anticipate este unul sinucigaş, plus că ar fi iarăşi ca în povestea cu demonstraţia matematică înşirată pe 10 pagini, al cărei rezultat este zero. Adică am ajunge după o lungă, aprigă şi costisitoare campanie electorală, fix în punctul în care mulţi susţin că suntem şi astăzi, pe lângă faptul că ne-am alege cu o alianţă “contra naturii” pe durata unui întreg ciclu electoral.
Nenorocirea cea mai mare este însă alta. Un scrutin devansat ar aduce fără îndoială în Parlament încă o formaţiune extremistă şi anume Partidul Noua Gerneraţie al lui Gigi Becali. Aceleaşi sondaje care-i mână pe unii şi pe alţii în luptă, dacă sunt cât de cât corecte, îl creditează cu minimum 10-15% din opţiunile de vot. Aşadar, Becali va fi principalul beneficiar al anticipatelor. Chiar mă întreb dacă nu cumva, în cinismul lor, strategii PD, conştienţi de acest lucru, nu mizeză pe faptul că liberalii vor fi obligaţi să revină la sentimente mai bune faţă de democraţi în situaţia în care noul Parlament rezultat va fi încă şi mai eteroclit, cu un PSD subţiat faţă de momentul actual şi în care o majoritate PNL-PSD-PRM-PNG ar fi cu adevărat de neconceput.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu