Cronica unor consultări de-a surda

Aşa cum era de aşteptat, şi după întâlnirile de ieri de la Cotroceni, dintre Traian Băsescu şi liderii partidelor parlamentare, criza politică a rămas bine mersi la locul ei şi nici nu dă semne că va fi prea curând clintită. Final previzibil, cum spuneam, de vreme ce fiecare delegaţie s-a dus acolo nu atât cu intenţia de a găsi vreo soluţie, cât cu aceea de a-şi afirma o dată în plus propriul punct de vedere, acelaşi pe care preşedintele, ca şi noi toţi ceilalţi îl cunoşteam prea bine, fiind repetat la nesfârşit în toate apariţiile publice din ultimul timp. Liberalii şi social-democraţii au profitat de ocazie pentru a-i mai freca puţin ridichea şefului statului şi a-l învinui pentru situaţia în care s-a ajuns, democraţii s-au bucurat să-şi viziteze, de data aceasta în cadru oficial, fostul lider pentru a-l întreba cum se mai simte în noua şi somptuoasa lui reşedinţă, iar conservatorii s-au mai dat oleacă în stambă, venind cu o propunere menită doar să le asigure câteva clipe de glorie şi un loc în pagina întâi a ziarelor de scandal de a doua zi.

De altminteri, iniţiativa PC de a-i cere preşedintelui, verde în faţă, să demisioneze, are un uşor iz de şantaj. Cu doar câteva ore înainte, liderul partidului, Dan Voiculescu îşi ameninţa ultimul naş de botez, născocitorul poreclei pe cale de a fi transformată în renume Felix, că va scoate în curând la lumină de prin propriile sertare doldora de dosare ce n-au mai apucat să fie înmânate, cu decenii în urmă, “autorităţilor competente”, dovezile care vor demonstra o dată pentru totdeauna că domnul Băsescu a făcut “şi încă mai face” poliţie politică. S-o vedem şi pe-asta. Deocamdată nu putem decât să constatăm că sâmbăta morţilor şi a dezvăluirilor despre dosarul de corupţie care chipurile i s-ar fabrica premierului Tăriceanu a venit şi a trecut fără să se întâmple nimic spectaculos, semn că reţeaua de informatori a domnului Voiculescu mai dă şi rateuri. Totuşi, după fulminanta apariţie de ieri, n-ar fi exclus ca zestrea electorală a peciştilor să se dubleze până la un impresionant 2%. Punct ochit, punct lovit.

Cealaltă “surpriză” a zilei a fost absenţa domnului Tăriceanu de la consultări. Cum noaptea pare a fi pentru liderul liberal un sfetnic cel puţin la fel de bun ca domnii Finkelstein şi Silberstein, aceşti Rosencrantz şi Guildernstern ai culiselor politicii mondiale, domnia sa a realizat subit că încărcata agendă de prim-ministru nu-i îngăduie să participe la fleacuri precum o vizită cu final aşteptat la Cotroceni. E limpede că Tăriceanu ţine morţiş să fie consemnat în manualele (alternative) de istorie contemporană drept omul politic cu atitudinea cea mai fermă şi mai consecventă în a-şi schimba de azi pe mâine propriile decizii.

În fine, ziua de ieri a avut şi momentele ei vesele. Emoţionat după întâlnirea cu Gigantul de la Cotroceni, Emil Boc, altminteri foarte exact şi elocvent în intervenţiile sale, a făcut, pe lângă vreo două dezacorduri gramaticale, o declaraţie cutremurătoare (de râs), elogiind progresele impresionante ale doamnei Monica Macovei “în lupta împotriva Justiţiei”. O exagerare, de bună-seamă, ca atâtea altele ale liderului democrat, însă foarte hazlie, trebuie să recunoaştem.